StiripesurseDiasporaAnulări de zboruri în Spania din cauza grevelor de la Ryanair...

Anulări de zboruri în Spania din cauza grevelor de la Ryanair şi Easyjet

Publicat:

Cincisprezece zboruri cu sosire şi plecare din Spania au fost anulate vineri din cauza unei mişcări sociale la companiile low-cost Easyjet şi Ryanair în plin sezon turistic, transmite AFP, potrivit agerpres

Potrivit sindicatului spaniol USO, la ora 19:00 (17:00 GMT) au fost anulate nouă zboruri Easyjet şi şase zboruri Ryanair.

Citește și :  Putin a dispus naţionalizarea unui proiect de exploatare a petrolului şi gazului în care erau implicate şi companii japoneze

Au fost înregistrate întârzieri pentru 54 de zboruri ale companiei britanice şi pentru 277 ale companiei irlandeze.

Aproape 450 de însoţitori de zbor Easyjet au fost chemaţi la grevă vineri, sâmbătă şi duminică, precum şi în zilele de 15, 16, 17, 29, 30 şi 31 iulie. Ei cer o aliniere a condiţiilor de muncă cu restul colegilor din Europa.


Compania Ryanair se află în a cincea zi de grevă. Mişcarea socială, care cere condiţii de muncă mai bune pentru cei 1.900 de membri ai echipajului de cabină ai companiei în Spania, a început la sfârşitul săptămânii trecute şi urmează să dureze până sâmbătă.

Joi au fost anulate 50 de zboruri Ryanair, după 129 de anulări în primele trei zile ale acestei greve, din 24 până în 26 iunie.

Citește și : Numărul cazurilor de COVID-19 din M.Britanie a crescut cu mai mult de jumătate de milion într-o săptămână

Compania irlandeză susţine că este compania aeriană care transportă cei mai mulţi pasageri pe piaţa spaniolă, deservind “peste 650 de rute” din cele 27 de aeroporturi în care operează în Spania.

Săptămâna trecută, prima parte a grevei a vizat angajaţi ai companiei din alte ţări europene precum Portugalia, Belgia, Italia şi Franţa. Aceştia au cerut respectarea legislaţiei muncii şi o creştere a salariilor, în contextul în care compania irlandeză ar trebui să înregistreze o activitate mai bună în această vară decât în 2019, înaintea declanşării pandemiei de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.