StiripesurseDiasporaAPCE decide 'excluderea pe viaţă' a 14 foşti membri în ...

APCE decide ‘excluderea pe viaţă’ a 14 foşti membri în în urma scandalului de corupţie ‘Caviargate’

Publicat:

Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei (APCE) a decis joi ‘excluderea pe viaţă’ a 14 foşti membri ai Adunării, în urma scandalului de corupţie supranumit ‘Caviargate’, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cei 14 au fost acuzaţi că au încălcat codul de conduită al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Citește și : Bruxelles a devenit un ‘cuib de spioni’ mai mare decât Viena (Şeful contrainformaţiilor austriece)

Comisia de regulament a Adunării ‘a decis că (aceştia) ar trebui să fie privaţi definitiv de dreptul de acces în sediile Consiliului Europei şi Adunării Parlamentare a Consiliului Europei’, a precizat Consiliul, într-un comunicat.

Potrivit rezoluţiei, parlamentarii respectivi nu vor mai fi autorizaţi să participe la nicio activitate a Consiliului Europei.


Decizia, adoptată prin vot de membrii APCE, se întemeiază pe concluziile unei comisii create în urma acuzaţiilor de corupţie dezvăluite de ONG-ul german ESI.

Printre parlamentarii excluşi se află belgienii Alain Destexhe, Agustin Conde şi Stef Goris, italianul Luca Volonte, trei azeri, un sloven, un finlandez, o norvegiană, un suedez şi un polonez. Lor li se adaugă Eduard Lintner, fost deputat german din partea Uniunii Creştin-Sociale (CSU), aliatul bavarez al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, şi Karin Strenz, membră a CDU, dar retrasă din delegaţia germană la APCE.

Citește și : Viktor Orban: Este timpul ca liderii UE ”să reconstruiască democraţia europeană”

Scandalul datează din ianuarie 2013, mai mulţi actuali şi foşti membri ai APCE fiind bănuiţi că au fost ‘cumpăraţi’ de autorităţile azere în schimbul votului lor împotriva unui raport care denunţa situaţia deţinuţilor politici din această fostă republică sovietică. Unora dintre aleşi li s-ar fi oferit caviar, covoare sau nopţi la hoteluri de lux din Baku.

Preşedintele APCE, spaniolul Pedro Agramunt, criticat pentru scandalul ‘Caviargate’ şi după o întâlnire cu liderul sirian Bashar al-Assad la Damasc, a fost obligat să demisioneze în octombrie trecut.

APCE, care reuneşte 324 de parlamentari din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, printre care şi cele 28 ale Uniunii Europene, se află în această săptămână, de luni până vineri, în sesiune de vară la Strasbourg.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.