StiripesurseDiasporaAproape 500 de cadre medicale din Rusia au murit de coronavirus

Aproape 500 de cadre medicale din Rusia au murit de coronavirus

Publicat:

Aproape 500 de cadre medicale contaminate cu coronavirus au murit în Rusia de la începutul epidemiei, a transmis joi Agenţia federală rusă de monitorizare medicală (Roszdravnadzor), relatează AFP, potrivit agerpres.

“Din păcate, am pierdut 489 de membri ai personalului medical”, a declarat şefa Roszdravnadzor, Alla Samoilova, citată de agenţia de presă publică RIA Novosti.

Citește și: 19.000 de mexicani au fost răpuși de coronavirus. Aproape 160.000 sunt infectați!

Bilanţul este mai ridicat decât cele de pe o listă neoficială, ţinută din aprilie de medici, care vorbea joi de 444 de cadre medicale decedate din cauză de coronavirus în Rusia.

La sfârşitul lunii mai, Ministerul rus al Sănătăţii a transmis că 101 membri ai personalului medical au murit din cauza virusului.


Cadre medicale din întreaga ţară s-au plâns de mai multe ori în aprilie şi mai de lipsa de măşti şi de combinezoane de protecţie în spitale.

“Astăzi, primim aproape mai multe astfel de plângeri”, a spus Alla Samoilova.

Conform cifrelor oficiale, numărul total de cazuri de coronavirus în Rusia a atins joi 561.091, dintre care 7.660 de decese. Rusia rămâne a treia pe plan mondial în privinţa numărului de contaminări, în spatele SUA şi Braziliei.

Citește și: SUA vor să-și apere sateliții de eventualele atacuri chineze şi ruseşti

Criticii au pus la îndoială mortalitatea oficială, acuzând Moscova că transmite cifre oficiale mai mici.

Rusia a explicat cifrele mai reduse, comparativ cu ţările occidentale, prin faptul că ea nu numără decât decesele a căror primă cauză, după autopsie, este coronavirusul, în timp ce alte ţări contabilizează aproape toate decesele pacienţilor testaţi pozitiv.

Autorităţile ruse susţin de asemenea că epidemia a ajuns mai târziu în Rusia, care a avut timp să-şi pregătească spitalele şi să dezvolte o politică masivă de depistare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.