StiripesurseDiasporaAproape jumătate dintre cazurile de COVID-19 înregistrate în Italia luna aceasta...

Aproape jumătate dintre cazurile de COVID-19 înregistrate în Italia luna aceasta au fost în aziluri de bătrâni

Publicat:

Aproape jumătate dintre noile infecţii cu noul coronavirus detectate în Italia luna aceasta au avut loc în aziluri de bătrâni, a informat vineri un studiu oficial, citat de DPA, scrie agerpres.

Cercetători de la Institutul Naţional de Sănătate (Iss) au analizat un eşantion de 4.500 de cazuri raportate în perioada 1-23 aprilie şi au constatat că 44,1 % dintre infectări au fost în cămine destinate vârstnicilor. Alţi 24,7% dintre pacienţi au fost infectaţi la domiciliu, 10,8% într-un spital şi 4,2% la locul de muncă, precizează studiul.

Citește și : Situaţia la zi a cazurilor de coronavirus la graniţele României

Italia este una dintre cele câteva ţări europene unde azilurile de bătrâni au fost deosebit de afectate de pandemie, o parte din vină purtând-o, se pare, neglijenţa din partea autorităţilor.

În Lombardia, cea mai afectată regiune italiană, procurorii investighează dacă conducerea unora dintre aceste cămine nu a făcut în mod activ rabat de la măsurile de protecţie.


Personalul de la Pio Alberto Trivulzio, cel mai mare azil de bătrâni din Milano, a declarat că la începutul epidemiei i s-a interzis purtarea măştilor, aparent pentru a preveni panica în rândul rezidenţilor.

Autorităţile regionale în domeniul sănătăţii au fost, la rândul lor, criticate, pentru că au mutat pacienţii cu COVID-19 în căminele de vârstnici pentru a face mai mult loc în spitale, răspândind astfel virusul.

Citește și : Coronavirus în Olanda : 806 noi cazuri de contaminare şi 112 decese în ultimele 24 de ore

Până în prezent, Italia a raportat peste 25.000 de decese provocate de COVID-19 şi circa 190.000 de infectări. Ţara a înregistrat cel mai mare număr de decese provocate de noul coronavirus după SUA şi este pe locul al treilea în topul statelor cu cele mai multe infectări, după SUA şi Spania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.