StiripesurseȘtirile zileiAproximativ 3,2 milioane de copii vor suferi de malnutriţie acută în...

Aproximativ 3,2 milioane de copii vor suferi de malnutriţie acută în Afganistan până la sfârşitul acestui an (OMS)

Publicat:

Aproximativ 3,2 milioane de copii vor suferi de malnutriţie acută în Afganistan până la sfârşitul acestui an, iar un milion dintre ei riscă să moară din cauza scăderii temperaturilor, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Harris, potrivit Reuters, scrie agerpres

Agenţiile umanitare au avertizat asupra riscului de foamete, deoarece seceta coincide cu o economie în declin, ca urmare a retragerii sprijinului financiar occidental în urma preluării puterii de către talibani în august. Sectorul sănătăţii a fost afectat în mod special, mulţi lucrători din domeniul sănătăţii plecând din cauză că nu le-au fost plătite salariile.

Citește și : Un băieţel din SUA este cel mai prematur bebeluş

”Este o bătălie grea, în timp ce foametea pune stăpânire pe ţară”, a declarat Margaret Harris jurnaliştilor de la Geneva, prin telefon din capitala Kabul. ”Lumea nu trebuie şi nu îşi poate permite să întoarcă spatele Afganistanului”.

Temperaturile scad sub zero grade Celsius noaptea şi se aşteaptă ca frigul să îi facă pe bătrâni şi pe tineri mai sensibili la alte boli, a spus Harris. În unele locuri, oamenii taie copaci pentru a furniza combustibil pentru spitale, pe fondul penuriei generalizate, a adăugat ea.


Harris nu avea date privind numărul de copii care au murit deja din cauza malnutriţiei, dar a descris ”saloane pline de copii mici”, inclusiv unul de şapte luni pe care l-a descris ca fiind ”mai mic decât un nou-născut”.

Citește și : Afganistanul, în pragul unui colaps economic, avertizează Pakistanul. UE constată un risc crescut de persecuţie a solicitanţilor de azil

Cazurile de rujeolă sunt în creştere în ţară, iar datele OMS arată că până în prezent au fost raportate 24.000 de cazuri clinice.

”Pentru copiii subnutriţi, rujeola este o condamnare la moarte. Vom asista la mult mai multe decese dacă nu acţionăm rapid”, a spus Harris.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.