StiripesurseDiasporaAproximativ 3,4 milioane de persoane din Germania trăiesc offline

Aproximativ 3,4 milioane de persoane din Germania trăiesc offline

Publicat:

Aproximativ 3,4 milioane de persoane din Germania, cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani trăiesc offline, conform statisticilor făcute publice marţi, transmite agenţia DPA, potrivit agerpres.  

Grupul, care reprezintă circa 6% din populaţie, nu s-a conectat niciodată la internet, potrivit datelor Biroului Federal de Statistică referitoare la anul 2022.

Citește și: Secretarul general al ONU face o vizită neanunţată în Somalia

O şesime dintre persoanele cu vârste între 65 şi 74 de ani nu au fost niciodată online, potrivit acestor date.

În acelaşi timp, 5% dintre persoanele cu vârste între 45 şi 64 de ani nu au utilizat niciodată internetul.


Proporţia persoanelor care nu se conectează la internet şi au sub 45 de ani este de 2%.

Aceste cifre demonstrează că Germania se situează în zona medie comparativ cu alte ţări din Europa.

Pe teritoriul Uniunii Europene, circa 7% dintre persoane nu au fost niciodată online anul trecut, conform autorităţii germane care citează biroul european de statistică Eurostat.

Se remarcă, însă, diferenţe semnificative între statele Uniunii Europene. Conform datelor, în ţările scandinave, Luxemburg, Ţările de Jos, Belgia şi Irlanda, mai puţin de 4% dintre persoanele cu vârste între 16 şi 74 de ani nu s-au conectat niciodată la internet. În schimb, în Grecia şi Portugalia procentul la aceeaşi grupă de vârstă este de 14%. Totodată, în Croaţia şi Bulgaria, 13% dintre persoane trăiesc offline.

Citește și: Eva Kaili îşi reafirmă nevinovăţia în scandalul Qatargate

 

O treime din populaţia lumii, sau aproximativ 34%, nu a avut acces la internet anul trecut, potrivit estimărilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU), agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Acest procent corespunde cu circa 2,7 miliarde de persoane, potrivit autorităţii menţionate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.