StiripesurseSintezeArabia Saudită își construiește propriile rachete balistice cu ajutorul Chinei

Arabia Saudită își construiește propriile rachete balistice cu ajutorul Chinei

Publicat:

Arabia Saudită își construiește propriile rachete balistice cu ajutorul Chinei, potrivit evaluărilor serviciilor de informații ale Statelor Unite și imaginilor din satelit, conform CNBC, potrivit mediafax.

Evaluarea agențiilor de informații americane este că regatul, despre care se crede de mult timp că ar fi achiziționat rachete de la Beijing, își fabrică acum propriile rachete, potrivit unei surse familiare cu această chestiune și unui oficial american.

Citește și : Italia a înregistrat al treilea record consecutiv în ceea ce priveşte numărul de contaminări

Imagini din satelit obținute de NBC News sugerează, de asemenea, că Arabia Saudită produce rachete balistice într-un sit situat la vest de capitala Riad, potrivit cercetătorilor de la Middlebury Institute of International Studies at Monterey, din California.

“Dovada cheie este că instalația operează o “groapă de ardere” pentru a elimina carburantul rămas de la producția de rachete balistice”, au scris Jeffrey Lewis și David Schmerler de la James Martin Center for Nonproliferation Studies din cadrul Middlebury Institute.


Ei au adăugat că situl “pare să fi fost construit cu ajutorul Chinei”.

Această evoluție ar putea complica și mai mult eforturile administrației Biden de a convinge Iranul să revină la acordul nuclear cu puterile mondiale. De asemenea, ar putea adăuga un alt nivel de complexitate în relațiile Washingtonului cu Beijingul.

Iranul și Arabia Saudită sunt dușmani regionali și va exista îngrijorarea că fabricarea de rachete balistice de către Riad ar putea modifica calculele Teheranului cu privire la posibilele sale înțelegeri în cadrul discuțiilor menite să revigoreze acordul din 2015. Noua evoluție are loc cu câteva zile înainte ca discuțiile, care au avut dificultăți în a face progrese, să fie reluate la Viena și ar putea determina ca Iranul să nu renunțe la propriile rachete balistice.

“Dacă Iranul ar intra în negocieri cu privire la programul său de rachete, ar fi puțin probabil să accepte limite care să nu se aplice și altor țări”, a scris Mark Fitzpatrick, membru asociat al Institutului Internațional pentru Studii Strategice cu sediul la Londra, într-un articol despre programul de rachete balistice al Arabiei Saudite publicat de institut în luna august.

Citește și : India va începe să administreze de pe 10 ianuarie doze booster angajaţilor din sistemul sanitar

Rachetele balistice sunt arme care pot transporta atât explozibili convenționali, cât și focoase nucleare.

Faptul că Arabia Saudită își fabrică propriile rachete balistice va stârni îngrijorări legate de intensificarea cursei înarmărilor într-o regiune extrem de tensionată, care este deja zguduită de conflicte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.