StiripesurseDiasporaArheologii au descoperit 'Stonehenge-ul Ţărilor de Jos'

Arheologii au descoperit ‘Stonehenge-ul Ţărilor de Jos’

Publicat:

Arheologii din Ţările de Jos au anunţat miercuri descoperirea unui sit religios cu o vechime de 4.000 de ani – conţinând o movilă funerară cu rol de calendar solar – descris de media drept “Stonehenge-ul Ţărilor de Jos”, cu referire la celebrul complex megalitic din Anglia, relatează AFP, potrivit agerpres.


Tumulul cu diametrul de aproximativ 20 de metri, care conţinea rămăşiţele a circa 60 de bărbaţi, femei şi copii, avea pasaje prin care pătrundea lumina soarelui în cele mai lungi şi cele mai scurte zile ale anului.

2023 06 21T153355Z 970053975 RC2BM1A3YYQF RTRMADP 3 NETHERLANDS ARCHEOLOGY

Foto: (c) Municipality of Tiel/Handout via REUTERS



Săpăturile, ale căror rezultate au făcute publice miercuri, au început în 2017 la Tiel, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Utrecht.

Citeşte şi: Europa îşi reduce dependenţa de petrolul rusesc – Black News

“Ce descoperire arheologică extraordinară! Arheologii au găsit un sanctuar religios vechi de 4.000 de ani într-un sit industrial”, au scris pe pagina de Facebook a oraşului Tiel reprezentanţii localităţii. “Este prima dată când un astfel de sit este descoperit în Ţările de Jos”, se precizează în postare.

Studiind diferenţele din compoziţia şi culoarea argilei, arheologii au localizat trei movile funerare în acest sit, situat la câţiva kilometri de ţărmurile râului Waal.
2023 06 21T153357Z 154222881 RC2XUP8FIN4P RTRMADP 3 NETHERLANDS ARCHEOLOGY

Foto: (c) Municipality of Tiel/Handout via REUTERS


Pasajele din interiorul tumulului permiteau utilizarea acestuia pe post de calendar solar “pentru determinarea unor momente importante, cum ar fi festivalurile şi zilele recoltei”, au declarat arheologii.

“Această colină aminteşte de Stonehenge, celebrul şi misteriosul monument preistoric din Anglia, unde se produce de asemenea acest fenomen”, a comentat postul public olandez NOS.

Citeşte şi: Două companii americane au primit aprobarea finală pentru a comercializa carne cultivată în laborator – Black News

Cercetătorii au descoperit şi alte două movile funerare mai mici. Aceste trei movile au fost utilizate ca locuri de înhumare timp de aproximativ 800 de ani, potrivit arheologilor.

Arheologii au făcut o altă descoperire senzaţională: o perlă din sticlă în interiorul unui mormânt, care, în urma analizelor, s-a dovedit a fi din Mesopotamia, actualul Irak.

2023 06 21T153407Z 829918411 RC2FM1AOBXW5 RTRMADP 3 NETHERLANDS ARCHEOLOGY

Foto: (c) Municipality of Tiel/Handout via REUTERS


“Această perlă a parcurs o distanţă de aproximativ 5.000 de kilometri în urmă cu patru milenii”, a declarat pentru NOS Cristian van der Linde, conducătorul echipei de cercetare.

“Sticla nu era fabricată aici, perla trebuie să fi fost un obiect extraordinar pentru oameni, deoarece era un material necunoscut”, a adăugat Stijn Arnoldussen, de la Universitatea din Groningen.

Însă perla nu a parcurs cu siguranţă dintr-o dată drumul din Mesopotamia până la locul de înmormântare, a precizat el. La acea vreme, trocul cu diferite obiecte era un obicei comun. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.