StiripesurseȘtirile zileiArmata americană pregătește manevre militare cu 10 țări în sud-estul Asiei

Armata americană pregătește manevre militare cu 10 țări în sud-estul Asiei

Publicat:

Statele Unite au început luni manevre militare comune fără precedent, alături de 10 ţări din sud-estul Asiei, informează AFP, potrivit agerpres.

La exerciţii participă opt nave, patru avioane de luptă şi peste 1000 de militari.

Citește și: Dorian a lovit cu o forță catastrofală Bamahas! NICIODATĂ nu s-a mai întâmplat așa ceva – VIDEO

Manevrele au început la o bază navală de la sud de staţiunea thailandeză Pattaya şi se vor desfăşura timp de cinci zile, în special în Golful Thailandei şi în Marea Chinei de Sud, a comunicat ambasada americană de la Bangkok.

Luna aceasta, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a participat la o reuniune regională cu reprezentanţi de nivel înalt din 10 ţări membre ale ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est) pentru a promova strategia preşedintelui Donald Trump în spaţiul indo-pacific, menţionează AFP. Intenţia Washingtonului este de a se opune Beijinului, în contextul conflictului comercial dintre Statele Unite şi China.


Cele două puteri se confruntă şi în Marea Chinei de Sud, bogată în resurse revendicate aproape în întregime de China, dar şi de unele state vecine, printre care Vietnamul, Filipinele, Malaezia şi sultanatul Brunei. Pentru a-şi susţine pretenţiile de suveranitate într-o zonă maritimă vitală pentru comerţul mondial, China a recurs la consolidarea artificială a unor insule aflate sub controlul său, unde a amplasat armament. SUA consideră că aceste acţiuni ameninţă securitatea regiunii, iar marina militară americană desfăşoară periodic operaţiuni pentru asigurarea libertăţii de navigaţie.

Citește și: Clădire prăbușită ‘ca un castel de cărți’! 15 oameni au murit!

La exerciţiile începute luni participă şi forţe navale din Myanmar, în ciuda sancţiunilor americane împotriva unor comandanţi ai armatei, din cauza epurării etnice a minorităţii musulmane rohingya.

Manevrele vor permite “cooperarea pentru priorităţile comune în domeniul securităţii maritime regionale”, a declarat viceamiralul Phil Sawyer, comandantul Flotei a 7-a a US Navy, marina militară a SUA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.