Ofiţeri ai armatei din Zimbabwe au anunţat că au intervenit în noaptea de marţi spre miercuri pentru a elimina “criminali” apropiaţi de preşedintele Robert Mugabe, dar au dezminţit orice tentativă de lovitură de stat contra stăpânului absolut al ţării din 1980, transmite AFP.
Intrarea în scenă a militarilor are loc în plină criză deschisă între Mugabe şi şeful armatei, după demiterea săptămâna trecută a vicepreşedintelui ţării, Emmerson Mnangagwa, prezentat lung timp ca fiind succesorul său la conducerea ţării.
Într-o declaraţie citită în cursul nopţii la televiziunea naţională, generalul Sibusiso Moyo a afirmat că armata nu a dat “o lovitură de stat contra guvernului”.
“Noi nu facem decât să vizăm criminalii care îl înconjoară”, a continuat el, iar “de când misiunea noastră va fi îndeplinită, ne aşteptăm ca situaţia să se întoarcă la normal”.
#Zimbabwe army Major General SB Moyo #video #coupinzimbabwe pic.twitter.com/OmFn6zaXTH
— Vargo Hoat (@TheQohorik) November 15, 2017



“Asigurăm naţiunea că excelenţa sa, preşedintele, (…) şi familia sa sunt nevătămaţi şi că securitatea lor este garantată”, a adăugat generalul.
Tensiunile au sporit în intensitate de săptămâna trecută, atunci când Mugabe l-a destituit pe vicepreşedintele Emmerson Mnangagwa.
Luni, şeful armatei, Constantino Chiwenga, l-a avertizat pe Robert Mugabe că armata ar putea interveni dacă va continua să excludă foşti luptători pentru eliberare care l-au sprijinit pe Mnangagwa.
În replică, partidul şefului statului, ZANU-PF, l-a acuzat marţi pe generalul respectiv de “conduită de trădare” şi de dorinţa de “a încuraja o revoltă”.
Fostul vicepreşedinte, Emmerson Mnangagwa, 75 de ani, a fost demis din funcţie şi a fugit din ţară, după un conflict cu prima doamnă a ţării, Grace Mugabe, 52 de ani. Figură controversată, aceasta are numeroşi opozanţi în cadrul partidului şi al guvernului.
După destituirea lui Mnangagwa, Grace Mugabe se află în poziţia ideală pentru a-i succede în funcţie soţului său, notează AFP.
Aflat în fruntea unui regim autoritar şi represiv de 37 de ani, Robert Mugabe a fost învestit de partidul său pentru alegerile prezidenţiale din 2018, în ciuda vârstei înaintate, 93 de ani, şi a sănătăţii sale fragile. Sub conducerea sa, Zimbabwe a sărăcit considerabil şi traversează o gravă criză economică, mai scrie agenţia menţionată.











