StiripesurseDiasporaArmata finlandeză intră la regim VEGETARIAN. Ministrul apărării nu înțelege cine...

Armata finlandeză intră la regim VEGETARIAN. Ministrul apărării nu înțelege cine și de ce a luat decizia

Publicat:

Se spune că armata luptă mai bine când are stomacul plin şi decizia de a servi soldaţilor finlandezi două mese vegetariene obligatorii pe săptămână l-a lăsat perplex pe ministrul naţionalist al apărării, relatează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Măsura este destinată să-i ajute pe soldaţi să mănânce mai sănătos şi să atenueze impactul producţiei de carne ce contribuie la încălzirea globală, a declarat armata.

Citește și: Fosta preşedintă sud-coreeană a primit la recurs 25 de ani de închisoare

Dar ministrul finlandez al apărării, Jussi Niinistö, susţinut de partidul naţionalist Reforma Albastră (Blue Reform), s-a declarat uluit de această decizie, despre care nu fusese informat în prealabil.

“Această hrănire forţată pare a fi o decizie ideologică. Şi, după cum spune o vorbă veche, o armată luptă mai bine când are stomacul plin. Dar nicio armată nu poate lupta cu supă de linte sau cu conopidă”, a declarat Niinistö ziarului Aamulehti.


În Finlanda, care are o frontieră de 1.340 km şi un trecut dificil cu Rusia, serviciul militar este obligatoriu pentru toţi bărbaţii şi are o durată de până la un an.

Citește și: Sute de polițiști au fost arestați în Mexic. Mulți dintre ei nici măcar nu erau autorizați

Niinistö a spus că va cere forţelor de apărare să-i prezinte un raport explicând modul în care a fost luată decizia. Armata nu a răspuns la cererile de a face comentarii suplimentare, notează Reuters.

Grupul Reforma Albastră aflat la conducerea Ministerului Apărării a rămas în guvernul de centru-dreapta al ţării după ce s-a desprins de Partidul Finlandez, anti-imigranţi şi scos afară din coaliţie anul trecut.

Multe şcoli finlandeze au o zi de regim alimentar vegetarian pe săptămână şi armata afirmă că a crescut în mod constant opţiunile vegetariene în meniuri la cantine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Şcoli din Austria oferă şi în anul şcolar viitor cursuri de română ca limbă maternă

Elevii români care frecventează sistemul public de învăţământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reaminteşte ambasada...

Zilele Băștinașilor de Acasă și din Diasporă, marcate în august în peste 100 de localități din țară

Peste 160 de evenimente vor fi organizate pe parcursul lunii august în cadrul Zilelor Băștinașilor de Acasă și din Diasporă 2026. Acestea vor avea...

Un moldovean din Italia şi-a bătut soţia pentru că era prea… tăcută

Un moldovean de 44 de ani, stabilit în Italia, a fost condamnat la șase luni de închisoare după ce și-a lovit soția peste față...

Un hoţ moldovean a rămas blocat în tufișurile de mure din Italia

Un moldovean de 42 de ani a fost reținut în orașul italian Genova după ce a încercat să pătrundă prin efracție într-o locuință, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.