StiripesurseȘtirile zileiArmata siriană înaintează în sudul Damascului după ce au distrus poziţii...

Armata siriană înaintează în sudul Damascului după ce au distrus poziţii ale grupării Stat Islamic

Publicat:

Armata siriană a avansat sâmbătă într-un cartier din sudul Damascului după confruntări violente cu gruparea Stat Islamic (SI), în a zecea zi a unei ofensive menite să-i alunge pe jihadişti din ultimul lor bastion din capitală, a indicat agenţia oficială Sana, citată de AFP, conform agerpres.

SI controlează din 2015 tabăra refugiaţilor palestinieni de la Yarmouk, situată la periferia sudică a Damascului, precum şi o parte din cartierele Hajar al-Aswad şi Qadam.

Citește și : Serghei Lavrov : SUA încearcă să facă Siria bucăţi

Forţele regimului lui Bashar al-Assad au recăpătat controlul zonei al-Maazaniah din cartierul Qadam, “după ce au distrus poziţii ale teroriştilor şi le-au provocat pierderi umane şi de armament”, a relatat Sana, preluată de AFP.

Acest progres pe “mai multe fronturi” înregistrat la Qadam a avut loc după “confruntări violente cu terorişti Daech (…) în cursul ultimelor ore”, potrivit unei surse militare care a folosit acronimul în arabă al SI.


Corespondentul AFP a văzut un nor de fum negru ridicându-se din cartierele sudice ale capitalei, ţintă a unor bombardamente intense.

Citește și : Niciun stat membru al UE nu îşi va muta ambasada la Ierusalim (Federica Mogherini)

Luptele la sol sunt însoţite de lovituri aeriene şi tiruri de artilerie ale regimului, care, din 19 aprilie, au ucis 36 de civili, din care 17 într-o singură zi, vineri, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. Potrivit acestuia, 79 de luptători pro-regim au fost ucişi de la începutul ofensivei, faţă de 68 de jihadişti.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.