StiripesurseDiasporaArme chimice: Statele membre au adoptat un proiect vizând acordarea de...

Arme chimice: Statele membre au adoptat un proiect vizând acordarea de puteri sporite OIAC

Publicat:

Statele membre ale Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) au adoptat miercuri un proiect vizând acordarea de puteri sporite acestei organizaţii, au anunţat mai multe delegaţii, pe Twitter, transmite AFP, potrivit agerpres.

Conform diplomaţiei britanice, care a iniţiat proiectul, 82 de state s-au pronunţat pentru ca OIAC să-i poată identifica pe viitor pe autorii atacurilor chimice în Siria. Douăzeci şi patru de ţări au fost împotrivă, în cadrul unui vot desfăşurat cu uşile închise.

Citește și : Siria: Cel puţin 15 persoane au fost ucise în două explozii în enclava Afrin (OSDO)

Proiectul, susţinut mai ales de Franţa şi de SUA, a fost întâmpinat cu rezistenţă de Rusia şi Siria, acuzate că au utilizat recent substanţe toxice şi care au şi votat contra. Tot împotrivă a votat şi Iran.

‘O majoritate covârşitoare pentru restabilirea tabuului’ armelor chimice, a salutat ambasadorul britanic în Olanda, Peter Wilson, pe Twitter.


Reprezentanţii Australiei şi Norvegiei au confirmat că rezoluţia britanică – care avea nevoie de o majoritate de două treimi – a fost adoptată.

Reuniunea OIAC s-a deschis marţi la Haga, în contextul în care inspectorii organizaţiei urmează să prezinte în curând un raport îndelung aşteptat cu privire la presupusul atac cu gaz sarin şi cu clorină, la Douma, în apropiere de Damasc, la data de 7 aprilie.

Sesiunea specială a celui mai înalt organism politic al OIAC a fost cerută de Marea Britanie, reprezentată cu această ocazie de ministrul de externe Boris Johnson.

Britanicii au luat această iniţiativă la câteva săptămâni după otrăvirea cu un agent neurotoxic a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, la Salisbury, în sud-vestul Angliei, atac chimic atribuit de Londra Rusiei.

Citește și : Putin speră că vizita lui Bolton va fi ‘primul pas’ către îmbunătăţirea relaţiilor între SUA şi Rusia

Recurgerea recentă la gaze toxice în conflictele din Irak şi Siria, precum şi la agenţi neurotoxici la Salisbury şi la Kuala Lumpur (împotriva fratelui vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong Un) suscită o îngrijorare tot mai mare, cu atât mai mult cu cât lipsesc mijloacele de a-i pedepsi pe vinovaţi.

Rusia a criticat organizarea reuniunii şi a prezentat o propunere distinctă.

Rusia şi-a exercitat anul trecut, în Consiliul de Securitate al ONU, dreptul de veto pentru a pune capăt mandatului misiunii de anchetă comune ONU-OIAC, Joint Investigative Mechanism (JIM), în Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.