Europa a devenit una dintre regiunile care și-au crescut cel mai mult cheltuielile pentru apărare în ultimii ani, scrie LA RAZON, potrivit stiripesurse.ro.
Cheltuielile militare globale își continuă tendința ascendentă. Într-un scenariu internațional marcat de tensiuni crescânde și conflicte prelungite, multe țări au ales să își consolideze capacitățile defensive. Potrivit Institutului Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm (SIPRI), cheltuielile militare globale vor atinge un nou record istoric de 2,527 trilioane de euro în 2024. Acesta este al zecelea an consecutiv de creștere și cea mai mare creștere anuală înregistrată de la sfârșitul Războiului Rece.
Citeşte şi: Un fost primar din Leova va sta mulţi ani la închisoare – Stiripesurse.md
Europa a fost unul dintre principalii factori ai acestei creșteri. Conform raportului SIPRI, continentul, inclusiv Rusia, și-a majorat cheltuielile militare cu 17%, ajungând la 693 de miliarde de dolari. Toate țările europene, cu excepția Maltei, și-au mărit bugetele pentru apărare. Totuşi, analiștii avertizează că investițiile sporite nu se vor traduce imediat într-o consolidare eficientă a capacităților militare ale continentului, care a depins în mod tradițional de umbrela strategică a Statelor Unite. Această dependență devine cu atât mai delicată având în vedere distanțarea noii administrații americane față de Bătrânul Continent.
În ciuda progreselor înregistrate în producția europeană de arme, atât în ceea ce privește volumul, cât și calitatea, anumite sisteme cheie pentru războiul modern continuă să fie fabricate exclusiv în afara Europei. Acest lucru le limitează autonomia strategică într-un mediu din ce în ce mai volatil. Cotidianul “El Mundo” a dezvăluit câteva dintre armele esențiale de care Europa are nevoie în cazul unui nou conflict.
Una dintre aceste resurse esențiale o reprezintă avioanele de luptă de a cincea generație, cum ar fi americanul F-35, dezvoltat de Lockheed Martin. Această aeronavă, cu capacități stealth avansate și tehnologie de ultimă generație, depășește în performanță modele europene precum Eurofighter. În ciuda fricțiunilor diplomatice cu Washingtonul, țări precum Belgia, Germania și Regatul Unit au optat pentru încorporarea acestora în forțele lor aeriene, conștiente de superioritatea lor operațională.
Un alt aspect critic este deficitul de rachete balistice fabricate în Europa. Deși unele țări, precum Marea Britanie și Germania, au rachete de croazieră, respectiv Storm Shadow și Taurus, acestea diferă semnificativ de rachetele balistice, în special în ceea ce privește traiectoria și tipul de propulsie. Rachetele balistice, capabile să atingă viteze hipersonice, sunt mai dificil de interceptat, ceea ce le conferă o valoare strategică considerabilă. Europa, însă, nu are acest tip de armament și nici propriul sistem de apărare antirachetă, bazându-se din nou pe tehnologie americană, cum ar fi sistemul Patriot.
Şi pe frontul nuclear autonomia europeană se dovedește limitată. Doar două țări, Marea Britanie și Franța, au arsenale nucleare și ambele se bazează exclusiv pe arme strategice. Spre deosebire de armele nucleare tactice – mai potrivite pentru răspunsuri limitate și țintite – armele nucleare strategice sunt concepute pentru a provoca distrugeri masive, ceea ce reduce capacitatea Europei de a organiza un răspuns proporțional în cazul unui atac nuclear la scară mai mică.
În acest context, Europa se confruntă cu provocarea de a-și consolida capacitățile de descurajare și apărare fără a depinde excesiv de aliații externi, mai ales într-un moment în care arhitectura internațională de securitate prezintă semne clare de eroziune.
