StiripesurseDiasporaArmistiţiu în Ucraina din 25 august

Armistiţiu în Ucraina din 25 august

Publicat:

Grupul trilateral de contact pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei a ajuns miercuri la un acord privind un nou armistiţiu, începând de vineri, de la miezul nopţii, a anunţat o purtătoare de cuvânt a reprezentantului Kievului, citată de Xinhua.

Fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima, care îşi reprezintă ţara în grupul de contact, a făcut cunoscut printr-un mesaj pe Facebook al purtătoarei de cuvânt Darka Olifer că armistiţiul ar urma să garanteze securitatea copiilor, în vederea începerii anului şcolar pe 1 septembrie.

Potrivit sursei citate, declararea armistiţiului ia în considerare sprijinul celor liderilor celor patru state din aşa-numitul Format Normandia – Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa. Aceştia au dat asigurări marţi seara, în cursul unei convorbiri telefonice, că susţin cu fermitate instituirea unei încetări a focului pe frontul din estul Ucrainei.

În conflictul declanşat în aprilie 2014 între separatiştii pro-ruşi din Ucraina şi guvernul de la Kiev au fost convenite până acum peste 30 de armistiţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.