StiripesurseDiasporaArtiștii catalani și spanioli consideră referendumul pentru independență ca fiind `o...

Artiștii catalani și spanioli consideră referendumul pentru independență ca fiind `o escrocherie democratică`

Publicat:

Numeroase personalităţi ale lumii artistice şi intelectuali, printre care actorul Antonio Banderas, regizoarea Isabel Coixet şi cântăreţul Joan Manuel Serrat, au luat poziţie împotriva votului de independenţă a Cataloniei, prevăzut pentru duminică, considerându-l “o escrocherie democratică”, scrie Le Figaro.

Separatiştii catalani au convocat duminică un referendum pentru independenţa acestei regiuni din nord-estul Spaniei, deşi Tribunalul constituţional spaniol l-a interzis. Reprezentanţi ai artiştilor şi intelectualilor îşi pun întrebarea dacă referendumul este organizat legal şi dacă respectă principiile democraţiei.

Mai mult de o mie de intelectuali şi artişti, care se declară “de stânga”, au semnat pe 17 septembrie un manifest împotriva participării la referendumul din 1 octombrie, pe care îl numesc “o escrocherie democratică”.

Publicate de El Pais, poziţiile se opun organizării votului perceput ca “ilegal” şi “netransparent”. Semnatarii spun “că nu vor participa, în ciuda poziţionării lor pentru independenţa acestei regiuni”.

Printre aceştia se află scriitorul Javier Cercas, Juan Marsé, Rosa Montero, regizorii Fernando Colomo şi José Luis Guerin sau cântăreţul Miguel Ríos.


“Nu voi vota la nişte alegeri care nu fac apel la majoritate”, s-a exprimat Joan Manuel Serrat, unul dintre compozitorii cei mai cunoscuţi din Catalonia, în El Pais. “Acest referendum nu este transparent, nu poate reprezenta pe nimeni”, a adăugat el.

În aceeaşi linie, regizoarea catalană Isabel Coixet, laureată cu Premiul Goya pentru cel mai bun documentar în 2002, a luat atitudine împotriva atacurilor lansate de separatişti. În cotidianul El Pais ea se apără spunând că nu “a nu fi pentru independenţă nu înseamnă a fi fascistă: asta înseamnă pur şi simplu că nu considerăm a fi catalan şi a fi spaniol două concepte opuse”.

Potrivit scriitorului catalan Eduardo Mendoza, laureat cu Premiul Cervantes în 2016, referendumul convocat de guvernul regional, fără autorizaţia Madridului, este “un proces care a deraiat”. Scriitorul Juan Marsé, născut la Barcelona, consideră consultarea “incompatibilă cu Statul de drept”.

Acorul andaluz, Antonio Banderas, recent recompensat cu Premiul Naţional al Cinematografiei la Festivalul de la San Sebastian, are aceeaşi părere: “A vota este important, dar trebuie să respecţi legea şi Statul de drept”. “Spania este pe cale să trăiască un moment dificil şi complex”, a concluzionat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.