StiripesurseȘtirile zileiAsigurarea Transnistriei cu gaze rămâne incertă după 30 iunie

Asigurarea Transnistriei cu gaze rămâne incertă după 30 iunie

Publicat:

Modelul actual de aprovizionare cu gaze a regiunii transnistrene nu este unul „sustenabil” și mai devreme sau mai târziu va trebui înlocuit cu unul „transparent”.

Citește și: Un nou timp de escrocherie. Moldtelecom își atenționează clienții

Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, citat de NewsMaker.md.  Oficialul a reamintit că în prezent asigurarea cu gaze a regiunii are loc prin intermediul unei companii ungare, iar odată cu schimbarea puterii de la Budapesta, acest lucru pune situația sub semnul întrebării.

Vicepremierul a adăugat că tocmai această perspectivă a creșterii prețurilor a stat la baza discuțiilor privind Fondul de convergență, care ar putea fi folosit ca instrument de susținere a păturilor vulnerabile din regiune la momentul scumpirii energiei.

Precizăm că aprovizionarea cu gaze a regiunii transnistrene este asigurată de Moldovagaz până pe 30 iunie 2026, în baza unei decizii a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, iar după această dată mecanismul actual de livrare rămâne incert.


Autoritățile de la Chișinău analizează mai multe scenarii, a anunțat anterior vicepremierul Chiveri.

Citeşte şi:  Explozie în nordul țării. O casă a fost mistuită de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNN: Planeta intră într-o eră a incendiilor și nu este pregătită pentru asta. În ianuarie în Chile au fost 38 grade Celsius

Pe măsură ce criza climatică se agravează și populația urbană crește rapid, incendiile forestiere din întreaga lume devin mai extinse, mai intense și mai...

Producţia de gaze a României a scăzut cu 1, 2% în primele două luni din 2026. Importurile s-au majorat cu 46,5%

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2026, de 1,244 milioane tone echivalent petrol, cu 14.900 tep...

Confruntată cu AI și o piață a muncii dificilă, generația Z se orientează spre antreprenoriat: ‘Trebuie să demonstrez că pot’

Pe măsură ce inteligența artificială elimină treptele de început ale carierei corporatiste, unii tineri din generația Z sar peste nivelul entry-level și aleg să...

Rusia confirmă sprijinul militar al Phenianului: Volodin laudă rolul soldaților nord-coreeni în războiul cu Ucraina

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului de la Moscova) i-a mulţumit duminică liderului nord-coreean Kim Jong Un pentru "eliberarea raionului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.