StiripesurseExterneATAC cu cuţitul la Cannes! Un poliţist a fost rănit!

ATAC cu cuţitul la Cannes! Un poliţist a fost rănit!

Publicat:

Un poliţist a fost rănit luni dimineaţa într-un atac cu cuţitul la Cannes, în sudul Franţei. Atacatorul a fost “neutralizat”, a anunţat ministrul francez de interne Gerald Darmanin, precizând că este avută în vedere “pista teroristă”, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Potrivit postului BFM TV, care citează o sursă din poliţie, atacatorul a deschis portiera unei maşini de poliţie care staţiona în faţa unui comisariat şi l-a înjunghiat pe ofiţerul care se afla la volan, după care a încercat să atace şi un alt poliţist aflat în vehicul, dar un al treilea coleg al lor din maşină a tras cu arma din dotare, rănindu-l grav pe agresor.

Citeşte şi: Un miliardar încearcă să construiască un cămin studenţesc în mare parte FĂRĂ ferestre într-un „experiment social și psihologic”

Poliţistul înjunghiat a fost salvat de vesta antiglonţ, au indicat surse din poliţie citate de AFP, potrivit cărora agresorul a afirmat că acţionează “în numele profetului”.


Ministrul Darmanin a menţionat pe Twitter că se va duce “imediat” la faţa locului pentru a-şi oferi sprijinul “poliţiei naţionale şi oraşului Cannes”.

Citeşte şi: Numărul de noi infectări atinge un nivel record în Germania – Black News

Atacul survine în contextul în care criminalitatea şi terorismul se numără între principalele preocupări ale alegătorilor francezi, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din primăvara anului viitor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.