StiripesurseȘtirile zileiAtac masiv cu rachete asupra Kabulului. Este vizat palatul prezidenţial (VIDEO)

Atac masiv cu rachete asupra Kabulului. Este vizat palatul prezidenţial (VIDEO)

Publicat:

 Numeroase rachete au fost trase asupra capitalei afgane Kabul şi lupte aveau loc marţi dimineaţă în oraş, în timp ce Afganistanul aşteaptă încă un răspuns al talibanilor la propunerea preşedintelui Ashraf Ghani a unui acord de încetare a focului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Mai multe explozii au fost auzite în cartierul diplomatic din capitala afgană Kabul, au afirmat martori şi un oficial al forţelor de securitate, relatează Reuters. Sursa citată a afirmat că exploziile au fost provocate de rachete trase din afara oraşului, iar unele au căzut lângă palatul prezidenţial, în jurul clădirilor ambasadelor şi ale guvernului.

Citește și : Italia permite andocarea navei cu migranţi în Sicilia, dar cere distribuirea lor între alte state din Uniunea European

Cel puţin zece rachete au căzut în capitală, a constatat un jurnalist AFP. Un alt reporter a văzut elicoptere militare care trăgeau în apropierea unei moschei în partea veche a oraşului Kabul, precum şi o puternică prezenţă a forţelor de securitate în apropierea stadionului din capitală.

“Un grup de terorişti a preluat controlul asupra unei clădiri din Reka Khana (oraşul vechi) şi a tras câteva rachete în direcţia Kabulului”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish, pentru AFP.


“Două persoane au fost rănite. Forţele de securitate luptă împotriva teroriştilor”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Hashmat Stanikzai, a confirmat că lupte sunt în curs de desfăşurare în apropiere de moschee. “Poliţia a încercuit zona”, a spus el.

Rachetele au fost lansate în momentul în care a fost preşedintele Ashraf Ghani rostea un discurs pentru a marca începerea sărbătorii musulmane Eid.

Incidentul are loc la două zile după anunţul făcut de preşedintele Ghani privind un armistiţiu de trei luni cu talibanii începând de luni, cu condiţia ca aceştia să întrerupă lupta, după un recent val de violenţe în ţară. Doi comandanţi ai talibanilor au afirmat însă că insurgenţii ar fi respins acordul de încetare a focului şi au afirmat că vor continua atacurile împotriva guvernului şi a aliaţilor săi occidentali.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.