StiripesurseȘtirile zileiATACUL cu bombă din Afganistan a ucis 19 oameni / VIDEO

ATACUL cu bombă din Afganistan a ucis 19 oameni / VIDEO

Publicat:

Cel puţin 19 persoane au fost ucise şi 24 au fost rănite, în principal tineri, într-un atentat produs miercuri asupra unei şcoli coranice din oraşul Aybak, din nordul Afganistanului, a anunţat un medic al unui spital local, transmite AFP, potrivit agerpres.

Zeci de explozii şi de atacuri care au vizat civili s-au produs de la revenirea la putere a talibanilor, în august 2021, majoritatea dintre aceste atacuri fiind revendicate de filiala locală a grupării teroriste Stat Islamic (SI-K).

Citește și: Incendiu la bordul portavionului american USS Abraham Lincoln; nouă răniţi

Un reprezentant regional a confirmat că explozia de miercuri s-a produs în madrassa Al Jihad, dar nu a putut preciza numărul victimelor.


Un medic din Aybak, capitala provinciei Samangan, la circa 200 kilometri nord de Kabul, a declarat sub rezerva anonimatului că s-au înregistrat 19 morţi şi 24 de răniţi, adăugând că ”toţi sunt copii şi oameni obişnuiţi”. Potrivit sursei citate, persoanele care au suferit răni foarte grave au fost transferate către spitale mai bine echipate din oraşul Mazar-i-Sharif, la circa 120 kilometri distanţă.

Citește și: California eliberează mii de pedofili la mai puțin de un an de la condamnarea lor

În schimb, potrivit bilanţului anunţat de talibani, 10 elevi au murit şi ”mulţi alţii” au fost răniţi.

”Investigatorii noştri şi forţele noastre de securitate acţionează rapid pentru a identifica autorii acestei crime de neiertat şi pentru a-i pedepsi pentru faptele lor”, a transmis pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Abdul Nafay Takor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.