StiripesurseȘtirile zileiAtacuri sângeroase în Kabul: Cel puţin 12 oameni au fost ucişi!

Atacuri sângeroase în Kabul: Cel puţin 12 oameni au fost ucişi!

Publicat:

Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi 30 rănite, joi dimineaţă, în trei explozii produse la Kabul, relatează AFP, Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Deflagraţiile au avut loc în estul capitalei afgane.

Citeşte şi: Boris Johnson s-a înconjurat în guvern de eurosceptici

Prima explozie, soldată cu cinci morţi şi zece răniţi, a fost cauzată de o bombă magnetică plasată pe un microbuz al Ministerului Minelor şi Petrolului, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi.

Acesta a precizat că în a doua explozie, produsă în apropiere de locul primei explozii, au murit şapte persoane şi au fost rănite cel puţin 20, fiind implicat un atentator sinucigaş aflat pe o motocicletă.


A treia deflagraţie a avut loc la extremitatea estică a oraşului Kabul. Niciunul dintre cele trei atacuri nu a fost deocamdată revendicat.

Pe de altă parte, cel puţin 35 de poliţişti afgani au fost ucişi într-un atac comis de talibani în provincia Takhar, din nordul Afganistanului.

Citeşte şi: Coreea de Nord a tras mai multe proiectile neidentificate

Sayed Mehrabuddin, guvernator al districtului Ishkamish, a declarat pentru dpa că militanţi talibani au atacat trei puncte de control şi o bază militară folosită de forţele de poliţie.

Potrivit unui alt oficial afgan, Mawlawi Keramatullah, membru al Consiliului provinciei Takhar, numărul poliţiştilor afgani ucişi se ridică la 43, alţi nouă fiind daţi dispăruţi. Keramatullah a adăugat că luptătorii talibani au distrus baza militară înainte de a părăsi zona.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.