Mai multe atacuri cu cuţitul care au avut loc duminică în Birmingham, oraş în centrul Angliei, şi care s-au soldat cu răniţi par a avea legătură între ele, a declarat duminică la BBC primarul West Midlands, Andy Street, transmit Reuters şi dpa, potrivit agerpres.
“Au avut loc o serie de incidente în zona Hurst Street din oraş şi par să aibă legătură între ele, însă mobilul nu este încă înţeles. În acest moment este prea devreme şi nici nu ar fi potrivit să speculăm cu privire la cauzele incidentului”, a adăugat el.
Citește și : India a raportat un nou record global de infectări zilnice – peste 90.000 de cazuri de COVID-19
La rândul său, ministrul de externe Dominic Raab a declarat că oamenii trebuie să fie foarte vigilenţi în zona în care s-au raportat atacurile cu cuţitul.
Poliţia a catalogat înjunghierile drept un “incident major” şi nu a putut preciza momentan numărul persoanelor rănite şi nici cât de gravă este starea lor de sănătate. O martoră a declarat pentru BBC că a văzut “mai mulţi oameni lovindu-se cu pumnii”.
“Putem confirma că în jurul orei locale 00:30, astăzi, am fost anunţaţi despre atacuri cu cuţitul în centrul oraşului Birmingham. Alte atacuri cu cuţitul au fost raportate în zonă la scurt timp. Ştim că mai multe persoane au fost rănite, dar deocamdată nu suntem în poziţia de a şti câte şi cât de grav”, a anunţat poliţia din West Midlands într-un comunicat de presă, în care a adăugat că serviciile de urgenţă se află la locul incidentului pentru a se asigura că toţi cei răniţi primesc îngrijiri medicale
Citește și : Ministrul rus al energiei anticipează o redresare modestă a prețului petrolului în 2021











