ATENTAT cu bombă la cimitirul nemusulman din Arabia Saudită

Publicat:

Mai multe persoane au fost rănite miercuri într-un atentat cu explozibil produs în cimitirul pentru nemusulmani din oraşul Jeddah din vestul Arabiei Saudite, în cursul unei ceremonii de comemorare a armistiţiului din 11 noiembrie 1918, a anunţat Ministerul francez al Afacerilor Externe, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Este vorba despre al doilea atac de la Jeddah împotriva intereselor franceze, după cel produs la 29 octombrie împotriva unui gardian de la consulatul francez, în contextul seriei de atentate jihadiste din Franţa, dar şi de la Viena, legate în parte de caricaturile cu profetul Mahomed.


Citeşte şi: Democraţii americani îşi păstrează o majoritate fragilă în Camera Reprezentanţilor

“Ceremonia anuală de comemorare a sfârşitului Primului Război Mondial la cimitirul nemusulman din Jeddah, la care participau mai multe consulate generale (alte altor ţări, n.red.AFP), între care consulatul Franţei, a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv exploziv în această dimineaţă, mai multe persoane fiind rănite”, a indicat Quai d’Orsay, fără a face precizări în ce priveşte identitatea şi naţionalitatea victimelor.

“Franţa condamnă ferm acest atentat laş care nu poate fi justificat în niciun fel”, se adaugă în comunicat, care face apel la autorităţile saudite să “facă lumină deplină” în ce priveşte atacul şi să-i “identifice şi urmărească pe autori”.

Citeşte şi: Turcia se bagă şi ea într-o misiune de monitorizare a păcii din Nagorno-Karabah

Un oficial al guvernului grec a indicat mai devreme pentru Reuters că patru persoane, între care un grec, au fost uşor rănite într-un “fel de explozie” la cimitirul nemusulman din oraşul saudit.

Câteva delegaţii diplomatice din Uniunea Europeană şi alte ţări au participat la evenimentul organizat la Jeddah de Ambasada Franţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Planeta Saturn a ‘lansat’ o cometă în afara sistemului solar. Obiectul călătorește cu viteze de peste 10.000 de km/h

Planeta Saturn a 'lansat' o cometă în afara sistemului solar. Obiectul călătorește cu viteze de peste 10.000 de km/h Astronomii cred că au descoperit o...

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile Studiile arată că, în medie, femeile au nevoie de aproximativ 11...

Este cafeaua decofeinizată periculoasă pentru sănătate sau nu?

Este cafeaua decofeinizată periculoasă pentru sănătate sau nu? Cafeaua decofeinizată, în general lipsită de cel puțin 97% din cofeină, reprezintă o alternativă gustoasă la cafeaua...

Viziunea Schengen despre o Europă fără frontiere e pusă la încercare în Germania

Viziunea Schengen despre o Europă fără frontiere e pusă la încercare în Germania Partidele de opoziție din Germania și membri ai coaliției guvernamentale cer mai multe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.