Autorităţile franceze au prelungit luni cu 24 de ore arestarea preventivă a cinci femei din aceeaşi familie, printre care o tânără de 18 ani suspectată că intenţiona comiterea unui atentat, transmite AFP, citând o sursă judiciară, potrivit agerpres.
Femeile au fost reţinute în noaptea de sâmbătă spre duminică la Béziers, în sudul ţării, de Direcţia generală de securitate internă (DGSI) pe baza unor elemente care indicau posibilitatea unei acţiuni violente, a explicat o sursă apropiată anchetei.
Citește și : GATA cu lockdown-urile! UK va trata coronavirusul ca pe o gripă! – Black News
Parchetul naţional antiterorist (PNAT) a deschis o anchetă preliminară pentru ‘asociere teroristă’ şi pentru ‘deţinere şi fabricare de explozivi în legătură cu o acţiune teroristă’.
Potrivit sursei judiciare, este vizată în principal o tânără de 18 ani, suspectată că intenţiona să comită o acţiune violentă. Starea sa de spirit în momentul arestării arăta că tânăra era ‘hotărâtă’ să treacă la acţiune, a afirmat sursa apropiată anchetei.
Mama şi cele trei surori ale fetei, printre care cel puţin o minoră, au fost reţinute pentru că erau prezente în locuinţă, a menţionat sursa.
Citeşte şi:Italienii se vaccinează în biserici şi muzee – Black News
În timpul operaţiunii, poliţiştii au găsit ‘elemente materiale foarte numeroase’, printre care şi o sabie.
Potrivit cotidianului Le Parisien, au mai fost descoperite ‘mai multe sticle lipite cu bandă adezivă între ele şi bile’, ce pot fi folosite la dispozitive explozive artizanale.
Conform sursei apropiate anchetei, se pare că erau vizate biserici din oraşul Montpellier, în sudul Franţei.











