StiripesurseDiasporaAtentatele teroriste din Spania SUSPENDĂ campania electorală din Germania

Atentatele teroriste din Spania SUSPENDĂ campania electorală din Germania

Publicat:

Campania electorală pentru alegerile legislative din Germania a fost suspendată vineri şi sâmbătă în semn de omagiu faţă de victimele celor două atentate de joi din Spania, a anunţat vineri dimineaţă cancelarul Angela Merkel şi principalul său adversar Martin Schulz, relatează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

În aceste “ore de tristeţe”, liderii principalelor partide au convenit să “renunţe la muzica zgomotoasă” din timpul mitingurilor electorale şi să “păstreze minute de reculegere”, a declarat presei Angela Merkel, care va candida pentru un al patrulea mandat la 24 septembrie.

Cu toate acestea, nu se pune problema suspendării campaniei, o “sărbătoare a democraţiei şi, prin urmare, şi o sărbătoare a libertăţii noastre”, pe care “teroriştii nu o înţeleg”, a subliniat ea.

Citeşte şi: Încă un ROMÂN pe lista răniţilor din Spania

“Terorismul nu trebuie să ne învingă niciodată”, nici să ne “îndepărteze de modul nostru de viaţă”, a lansat cancelarul german.


Campania “va fi redusă”, a declarat în cursul dimineţii rivalul său social-democrat, Martin Schulz, exprimând alături de cancelar o “voinţă comună de a nu lăsa loc pentru teroare”.

Ministrul de interne german Thomas de Maiziere a dispus coborârea în bernă a drapelelor de pe clădirile oficiale, a indicat purtătorul său de cuvânt.

Partidul dreptei populiste Alternativa pentru Germania (AfD) a calificat vineri atentatele din Catalonia, soldate cu 13 morţi şi 100 de răniţi, produsul “deschiderii frontierelor şi al politicii laxe de imigrare”, tema sa preferată de campanie.

Citeşte şi: US Navy îşi PEDEPSEŞTE militarii pentru coliziunea distrugătorului USS Fitzgerald

“Cultura de primire (Willkommenskultur) naivă ne compromite securitatea, ucide fiinţe umane şi pune sub semnul întrebării pacea noastră”, a declarat unul din liderii partidului, Alice Weidel.

După ce un camion a intrat în plină viteză într-o mulţime de oameni la un târg de Crăciun din centrul Berlinului la 19 decembrie 2016, făcând 12 morţi, AfD a calificat aceste victime drept “morţii lui Merkel”, amintind de decizia acesteia de a primi în toamna anului 2015 aproximativ 1 milion de migranţi provenind în principal din Siria şi Irak.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean din Italia şi-a bătut soţia pentru că era prea… tăcută

Un moldovean de 44 de ani, stabilit în Italia, a fost condamnat la șase luni de închisoare după ce și-a lovit soția peste față...

Un hoţ moldovean a rămas blocat în tufișurile de mure din Italia

Un moldovean de 42 de ani a fost reținut în orașul italian Genova după ce a încercat să pătrundă prin efracție într-o locuință, însă...

O moldoveancă a fost strivită de o maşină fără şofer în Roma

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de un taxi scăpat de sub...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.