StiripesurseSocialAtenţie, şoferi! Se schimbă regulile la ITP

Atenţie, şoferi! Se schimbă regulile la ITP

Publicat:

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale propune modificarea periodicității testării tehnice a autovehiculelor (ITP). Aceasta urmează a fi stabilită în mod diferit pentru fiecare categorie în parte. De exemplu, starea tehnică a taximetrelor sau ambulanțelor va fi verificată o dată în an, dacă la data primei înmatriculări au fost noi și neînmatriculate anterior în alte state. În cazul vehiculelor cu o vârsta mai mare de 10 ani, inspecția tehnică periodică urmează să aibă loc o dată la șase luni.

Un regulament în acest sens urmează a fi aprobat în ședința de miercuri, 18 decembrie, a Guvernului, transmite zvon.md.

Citeşte şi: Netanyahu îl asigură pe Trump că nu este interesat de un conflict cu Siria – Stiripesurse.md

Potrivit autorilor inițiativei, proiectul urmează să asigure un mecanism de implementare a unor obligațiuni, cerințe și prevederi cu privire la inspecția tehnică periodică și are scop transpunerea și stabilirea listei parametrilor supuși verificării și metodele de verificare a acestora, în conformitate cu prevederile Directivei 2014/45/UE a Parlamentului European.

Autoritățile speră că, prin aplicarea noilor reglementări, vor îmbunătăți până la 100% rata de depistare a defectelor tehnice a vehiculelor, iar rata de inspecție tehnică a vehiculelor înmatriculate va crește cu 80 la sută din totalul de vehiculelor și, respectiv, creșterea cu 80 la sută a ratei de asigurare a securității circulației rutiere. Un alt beneficiu al noului regulament va fi reducerea cu 50 la sută a emisiilor de poluanți.


Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, inspecția tehnică efectuată în țara noastră este ineficientă. De exemplu, anul trecut, rata de depistare a deficiențelor periculoase a fost „zero”, deși majoritatea vehiculelor supuse inspecției tehnice periodice sunt într-o stare tehnică necorespunzătoare și nu corespund pe deplin normelor tehnice de exploatare și de siguranța traficului rutier.

De asemenea, din numărul total de vehicule înmatriculate în anul 2023 – peste 1.2 milioane -, doar 713 mii au fost supuse testării tehnice sau aproape 59 la sută. Din această cauză, fondul rutier a pierdut a pierdut aproximativ 680 de milioane de lei. Autoritățile speră că, prin aplicare noilor reglementări, vor obține și mai mulți bani în fondul rutier.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.