StiripesurseDiasporaAterizare de urgență a unui avion de pasageri rus: Pilotul avea...

Aterizare de urgență a unui avion de pasageri rus: Pilotul avea suspiciuni că la bord s-ar afla o bombă!

Publicat:

Un avion de pasageri al companiei aviatice ruse Ural Airlines (Uralskie Avialinii), cu 225 de persoane la bord, a aterizat de urgenţă, luni, pe aeroportul din Baku (Azerbaidjan), în urma unor suspiciuni privind existenţa unei bombe la bord, informează agenţiile de presă ruse şi Reuters, potrivit agerpres.

Avionul Airbus 321 decolase din capitala Bahrainului şi se îndrepta spre Moscova.

Citește și: Maduro decretează o nouă zi liberă în Venezuela

Potrivit RIA Novosti, căpitanul avionului a suspectat că la bordul avionului se află o bombă, astfel că a luat decizia de a recurge la aterizarea de urgenţă şi de a-i evacua pe pasageri. “Au fost alertate toate serviciile de urgenţă ale aeroportului”, a anunţat, într-un comunicat, biroul de presă al aeroportului din Baku.

Anterior, biroul de presă al companiei aviatice Ural Airlines a declarat pentru TASS că avionul este nevoit să aterizeze pe aeroportul din Baku din cauza unor informaţii privind prezenţa unor obiecte străine la bord. “În timpul cursei U6-1116 Bahrain-Domodedovo echipajul a primit o informaţie privind posibile obiecte străine la bordul aparatului. Echipajul a solicitat permisiunea de aterizare în cel mai apropiat aeroport de pe rută, pentru a efectua verificări suplimentare în scopul asigurării securităţii”, a informat comunicatul Ural Airlines.


Citește și: Trump cere 8,6 miliarde de dolari în plus pentru zidul de la frontiera cu Mexicul

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.