StiripesurseȘtirile zileiAterizare de urgenţă în Cuba

Aterizare de urgenţă în Cuba

Publicat:

Un avion al companiei americane Southwest a efectuat duminică o aterizare de urgenţă, fără a se înregistra răniţi, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Havana, în urma unui incident la unul dintre motoarele acestuia, a anunţat corporaţia aviaţiei cubaneze (Cacsa), notează AFP, potrivit agerpres.

Aeronava, al cărei număr de pasageri nu a fost precizat, efectua un zbor între capitala Cubei şi Fort Lauderdale din Florida, în sudul Statelor Unite.

Citeşte şi: ATENTAT sinucigaş în Pakistan! Cel puţin 9 poliţişti au fost ucişi – Black News

“Boeingul 737 (SWA 3923) al companiei Southwest Airlines cu destinaţia Fort Lauderdale a detectat defecţiuni la unul dintre motoarele sale în timpul decolării”, a informat pe pagina sa de Facebook Casca, autoritatea care gestionează sectorul aviaţiei civile în Cuba.

Incidentul a avut loc la ora locală 12.05 (17.05 GMT).


Citeşte şi: Marea Britanie şi Germania vor efectua în premieră misiuni NATO comune în Estonia – Black News

“Urmând procedura stabilită, acesta (avionul) a fost autorizat să aterizeze pe aeroportul din Havana. Pasagerii au fost evacuaţi şi sunt teferi. Cauzele incidentului sunt în curs de investigare”, a adăugat Cacsa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan recunoaşte în Parlament că problemele Moldovei sunt grave: ‘Deciziile nu mai pot fi amânate!’

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, și-a prezentat în Parlament programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, susținând că Republica Moldova se confruntă cu...

VIDEO PSRM nu va susține programul lui Tofan și echipa lui de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) nu va susține în Parlament programul de guvernare și echipa propusă de premierul desemnat Vasile Tofan. Declarația a fost făcută de liderul...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.