StiripesurseȘtirile zileiAustralia anunță că se confruntă cu cea mai secetoasă primăvară din...

Australia anunță că se confruntă cu cea mai secetoasă primăvară din ultimii 120 de ani

Publicat:

Australia a înregistrat cea mai aridă primăvară din ultimii 120 de ani, a anunţat luni Biroul de Meteorologie (BoM), citat de agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Odată cu încheierea sezonului de primăvară australă, BoM a anunţat că cea mai mare parte a teritoriului Australiei a beneficiat de o cantitate de precipitaţii mult sub valorile medii. Mai multe staţii meteorologice, situate în zone diferite ale ţării, au raportat cea mai aridă primăvară din istoria înregistrărilor.

Citește și: Vremea rea provoacă decese în Franța. Printre victime se află și trei salvatori!

De asemenea, primăvara 2019 a fost a cincea cea mai fierbinte din istoria înregistrărilor meteorologive, cu un record de temperatură maximă de 47,1 grade Celsius, consemnat la mijlocul lunii noiembrie în Australia de Vest.

”Precipitaţiile de primăvară au fost cu mult sub medie, în cea mai mare parte a Australiei, iar în ansamblu a fost cea mai aridă primăvară din Australia din istorie”, se arată în raport.


Perioada ”prelungită de căderi de precipitaţii neobişnuit de scăzute din estul Australiei continuă să aibă un efect semnificativ asupra comunităţilor şi mediului”, menţionează raportul.

Vremea cu temperaturi-record şi cantităţi reduse de precipitaţii a afectat numeroase comunităţi agricole, în unele cazuri sursele de apă ajungând aproape la zero şi determinând reglementări stricte privind utilizarea apei.

Aprovizionarea cu apă din Sydney a scăzut sub 50% la începutul acestui an şi este pe cale să scadă sub 40% la începutul anului 2020, în acest context premierul statului Noul Wales de Sud, Gladys Berejiklian, anunţând controale mai stricte în ceea ce priveşte utilizarea apei.

Condiţiile de secetă au avut impact asupra incendiilor de vegetaţie, acestea fiind mai feroce decât în anii precedenţi. ”Condiţiile extrem de aride şi temperaturile mult peste medie au condus la creşterea riscului de incendii în Noul Wales de Sud şi Queensland”, se arată în raport. ”Mai multe incendii de amploare şi periculoase au ars în ambele state de la începutul lunii septembrie, ceea ce a condus la pierderi de proprietăţi şi de vieţi omeneşti”, se precizează în document.

Citește și: Australia face un grup special de lucru pentru combaterea spionajului chinez

La sfârşitul lunii noiembrie, meteorologii din Australia au prognozat o vară cu temperaturi-record pe continent, cu o lună decembrie mai săracă în precipitaţii şi mai fierbinte şi cu noi recorduri de temperatură maximă ce ar putea fi stabilite în ianuarie. Valurile de caniculă vor afecta cel mai probabil întregul continent, iar în nordul ţării sezonul musonic ar putea fi întârziat până la mijlocul lunii ianuarie, a indicat BoM.

Vara trecută, în Australia au fost doborâte recordurile de căldură, cu temperaturi care au atins în unele zone aproape 50 de grade Celsius, în medie cu 1,28 grade grade Celsius peste precedentul record de căldură stabilit în 2013.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.