StiripesurseDiasporaAustria, favorabilă unor centre de deportare în vecinătatea afgană

Austria, favorabilă unor centre de deportare în vecinătatea afgană

Publicat:

Austria este favorabilă contracarării unui posibil aflux de refugiaţi din Afganistan prin asistenţă la faţa locului şi centre de deportare în vecinătatea afgană, transmit dpa şi Reuters, potrivit agerpres.   

‘Obiectivul trebuie să fie menţinerea majorităţii populaţiei în regiune’, a declarat miercuri ministrul de interne austriac, Karl Nehammer, într-o conferinţă de presă înaintea unei reuniuni în format virtual cu omologii săi din statele Uniunii Europene.

Citește și : Pompierii greci se chinuie să lichideze un incendiu care bate la porţile Atenei

Un eşec ar fi ‘foarte periculos’ pentru Europa, a avertizat el.

Potrivit ministrului austriac, ţărilor din apropierea Afganistanului care ar prelua refugiaţi afgani ar trebui să li se ofere sprijin financiar şi de altă natură.


În plus, UE trebuie să ia măsuri preventive împotriva unei posibile imigraţii ilegale, suplimentându-şi eforturile de protecţie a frontierelor externe, a mai indicat el.

Reprezentantul guvernului de la Viena a explicat că ţara sa găzduieşte deja 44.000 de afgani, a doua cea mai mare comunitate afgană din UE raportat la numărul populaţiei. În acest context, el a respins posibilitatea ca Austria să preia o povară suplimentară de refugiaţi afgani.

Citește și : Şeful talibanilor impune ORDINEA şi DISCIPLINA la Kabul! Ordinul dat este clar

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.