StiripesurseDiasporaAustria intenţionează să relaxeze restricțiile pentru copii şi adolescenţi

Austria intenţionează să relaxeze restricțiile pentru copii şi adolescenţi

Publicat:

Activităţile recreative şi sportive pentru copii şi adolescenţi vor fi în curând posibile din nou în Austria, cu anumite condiţii, relatează dpa, potrivit agerpres.  

În pofida numărului în creştere a infectărilor, relaxarea restricţiilor va intra în vigoare de luni, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii. Înainte însă, este nevoie de aprobarea Parlamentului.

Citește și : Grecia își redeschide porțile pentru turiști

“Aceste măsuri reprezintă o contribuţie importantă la bunăstarea tinerilor din Austria şi a sănătăţii mintale în timpul pandemiei”, a anunţat ministerul, condus de Rudolf Anschober, într-un comunicat.

Etapele deschiderii sunt planificate pentru centrele de tineret, grupurile de cercetaşi şi cluburile sportive, a anunţat grupul Verzilor din Parlament, din care face parte şi ministrul Rudolf Anschober.


Tinerii cu vârste sub 18 ani vor putea practica sporturi în aer liber fără contact fizic, cu până la 10 participanţi. Alte activităţi în grupuri mici vor fi, de asemenea, permise în interior. Participanţii vor trebuie să se înregistreze şi să prezinte teste negative de COVID-19 pentru activităţi în interior.

Citește și : Ungaria face publice contractele pentru vaccinuri și provoacă UE să facă la fel

În provincia Vorarlberg, Austria vrea să încerce paşi mai importanţi de relaxare a măsurilor începând de luni. În plus faţă de relaxarea măsurilor pentru copii şi tineri, în această zonă vor fi permise şi evenimente restrânse.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.