StiripesurseDiasporaAustria: Justiţia europeană consideră discriminatorie acordarea unei zile libere de Vinerea...

Austria: Justiţia europeană consideră discriminatorie acordarea unei zile libere de Vinerea Mare doar unor creştini

Publicat:

Justiţia europeană a calificat drept discriminatorie o lege din Austria care le rezervă numai membrilor anumitor biserici creştine, în special protestante, dreptul la o zi liberă plătită în Vinerea Mare, conform unei decizii anunţate marţi, relatează AFP şi DPA, scrie agerpres.

Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a fost chemată să tranşeze această chestiune de către justiţia austriacă, la rândul său sesizată de un salariat care i-a cerut angajatorului său, o agenţie de detectivi privaţi, să îi acorde o indemnizaţie de zi de sărbătoare pentru că a lucrat în Vinerea Mare.

Citește și : Atac cu vehicul-capcană în orașul sirian Latakia

Însă acest salariat nu este membru al nici uneia dintre bisericile creştine (Bisericile Protestante de confesiune de Augsburg şi de confesiune helvetică, Biserica Vetero-Catolică şi Biserica Evanghelică Metodistă) care beneficiază de acest regim special în Austria.

Acest drept special urmăreşte să le permită angajaţilor aparţinând respectivelor biserici să îşi practice religia în Vinerea Mare fără a trebui să convină asupra unei zile de concediu cu angajatorul lor. Însă majoritatea austriecilor aparţin de Biserica Romano-Catolică, iar pentru ei Vinerea Mare este o zi obişnuită de lucru.


CJUE, cu sediul la Luxemburg, a considerat că această legislaţie “constitutie o discriminare directă din motive religioase”. Şi că ea nu poate fi justificată prin obiectivul de a apăra “drepturile şi libertăţile” unora sau sau de a compensa “dezavantaje legate de religie”.

Citește și : AFP: Divergenţele persistă între Merkel şi Macron – ‘Venim din două lumi foarte diferite’

Judecătorii au subliniat în special că lucrătorii “care aparţin altor religii, ale căror sărbători importante nu coincid cu zilele de sărbătoare comune în Austria”, nu au drepturi echivalente, deoarece ei nu pot să facă apel decât la bunăvoinţa angajatorului pentru a obţine o permisiune de concediu.

Pentru creştini, Vinerea Mare marchează ziua crucificării şi morţii lui Iisus Hristos.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.