StiripesurseDiasporaAustria oferă ţărilor din Balcani un milion de doze de vaccin...

Austria oferă ţărilor din Balcani un milion de doze de vaccin împotriva COVID-19

Publicat:

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat vineri că vrea să ofere ţărilor din Balcani un milion de doze de vaccin împotriva COVID-19, după o conferinţă cu oficiali din această regiune, relatează AFP, potrivit agerpres

“Vom livra un milion de doze de vaccin din Austria către Balcanii de Vest începând din august şi până la sfârşitul anului”, a declarat Sebastian Kurz pentru jurnalişti.

Citește și : Alegeri parlamentare anticipate în Armenia

El a primit vineri la Viena oficiali din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord şi Serbia.

Şeful guvernului austriac nu a dezvăluit modul de distribuire a livrărilor între ţări şi un purtător de cuvânt al cancelariei austriece a precizat că aceste donaţii ar consta în principal din vaccinul AstraZeneca.


“Putem învinge această pandemie numai atunci când toate ţările din Europa şi nu numai o vor învinge”, a spus Kurz.

În aprilie, Austria şi Slovenia au promis deja mii de doze de vaccin anti-COVID-19 Republicii Cehe, după ce au fost criticate de Bruxelles pentru refuzul lor de a participa la o redistribuire echitabilă în favoarea ţărilor mai puţin bogate.

În mai, Austria a decis să elimine treptat vaccinul AstraZeneca din campania sa de vaccinare împotriva coronavirusului. Ea a menţionat probleme legate de livrarea şi neîncrederea populaţiei sale în urma publicării unor cazuri de efecte secundare rare, însă grave în urma administrării acestui vaccin.

Citește și : UE se pregătește ‘să-l ardă la buzunar’ pe Lukaşenko

Aproape jumătate din cei nouă milioane de austrieci au primit deja cel puţin o doză, în timp ce un sfert dintre aceştia sunt complet imunizaţi.

Sebastian Kurz a invitat lideri din regiunea Balcanilor şi pe reprezentantul special al UE Miroslav Lajcak să discute despre lupta împotriva pandemiei, calendarul extinderii UE şi politica de cooperare în domeniul migraţiei între blocul comunitar şi aceste state din Balcani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.