StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile din Beijing ordonă controale de siguranţă după un incendiu soldat...

Autorităţile din Beijing ordonă controale de siguranţă după un incendiu soldat cu 19 morţi – FOTO

Publicat:

Un incendiu într-un bloc de apartamente din Beijing, soldat cu 19 morţi şi opt răniţi, a determinat autorităţile capitalei chineze să ordone controale de siguranţă în întregul oraş, a anunţat agenţia de presă de stat Xinhua, citată luni de Reuters, potrivit agerpres.

Citeşte şi: CNN: Preşedintele Mugabe şi-a pregătit demisia

Focul a izbucnit sâmbătă seară într-o clădire de trei etaje din cartierul Daxing în sudul Beijingului şi o investigaţie este în curs de desfăşurare, a relatat sursa citată, care a adăugat că vinovaţii vor fi pedepsiţi.

“Ancheta preliminară a arătat că exista o instalaţie de refrigerare în subsolul apartamentului unde probabil că s-a declanşat incendiul”, a relatat Xinhua duminică noapte. “Pompierii au spus că în clădire era fum gros, dar nu şi flăcări uriaşe”, a adăugat sursa citată.


În urma incendiului, şeful Partidului Comunist din Beijing, Cai Qi, a dispus efectuarea controalelor de siguranţă în întreaga capitală, inclusiv în satele de la periferie.

“Trebuie să luăm măsuri şi să protejăm vieţile oamenilor, să asigurăm siguranţa şi stabilitatea capitalei”, a spus Cai, potrivit Xinhua.

Incendiile soldate cu victime sunt extrem de frecvente în China, din cauza nerespectării normelor de securitate. În septembrie, 11 persoane au murit într-un incendiu în două locuinţe din oraşul Taizhou, în estul ţării, aminteşte France Presse. 

Citeşte şi: Soros vorbeşte despre atacurile guvernului de la Budapesta la adresa sa

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia se pregătește de primul val de caniculă din acest an. Temperaturile ajung la 41 de grade

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.