StiripesurseDiasporaAutorităţile bulgare au anihilat o bandă criminală care şantaja oameni de...

Autorităţile bulgare au anihilat o bandă criminală care şantaja oameni de afaceri

Publicat:

Autorităţile bulgare au anihilat o bandă criminală organizată de şapte membri care şantaja oameni de afaceri, a anunţat marţi o sursă oficială, citată de agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Şase dintre membrii bandei au fost arestaţi luni, când au fost efectuate 40 de percheziţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de specialitate, Sika Mileva, într-o conferinţă de presă.

Citește și : John Bolton, alarmat de presiunile Casei Albe asupra Ucrainei

Al şaptelea membru al bandei execută o condamnare la închisoare pe viaţă pentru uciderea a două persoane prin aruncarea în aer a maşinii lor, a spus Mileva. El a ţinut legătura cu restul grupului printr-o aplicaţie pe telefonul său mobil, a precizat Mileva.

Citește și : Merkel: După Brexit, Marea Britanie va deveni ‘un nou concurent’ la porţile UE


Banda criminală era activă de la sfârşitul anului 2016 pe teritoriul regiunii Burgas de-a lungul coastei Mării Negre şi a şantajat oameni de afaceri bogaţi prin ameninţări şi violenţă, a mai precizat Mileva.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.