StiripesurseDiasporaAutorităţile greceşti, îndemnate să asigure sprijin financiar echitabil şi transparent presei

Autorităţile greceşti, îndemnate să asigure sprijin financiar echitabil şi transparent presei

Publicat:

Mai multe organizaţii, între care International Press Institute (IPI) şi Media Freedom Rapid Response (MFRR), au transmis o scrisoare deschisă Guvernului grec prin care cer o mai mare transparenţă şi obiectivitate în distribuirea fondurilor publice din campania de informare privind Covid-19, potrivit keeptalkinggreece.com scrie news.ro.

O analiză recentă a arătat că fondurile alocate în campania de sănătate publică legată de Covid-19, 20 de milioane de euro, nu au fost distribuite echitabil. Entităţile media critice la adresa guvernului, între care Documento, au primit mai puţini bani sau chiar au fost excluse din schemă.

Citește și : Transmiterea coronavirusului prin aerosoli este foarte posibilă

Scrisoarea critică distribuirea advertorialelor administrată de o companie privată şi cere Guvernului să ofere lămuriri privind criteriile de selecţie a entităţilor media şi de atribuire a sumelor.

Peste 1.230 de entităţi au primit ajutor financiar, între care mai mult de 200 de site-uri care nu sunt listate în Online Media Register, care sunt inactive ori chiar inexistente, bloguri obscure sau care au un număr redus de cititori, se arată în scrisoare.


„Orice finanţare de la stat pentru presă trebuie distribuită printr-un proces transparent, accesibil şi analizabil, bazat pe criterii obiective. Nu pare să fie cazul aici”, mai spun semnatarii, care adăugă că vor monitoriza îndeaproape situaţia.

Citește și : Deputaţii ruşi PUN CRUCE căsătoriilor gay

Scrisoarea adresată prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis şi viceprim-ministrului şi purtătorului de cuvânt al Guvernului, Stelios Petsas, este semnată de Article 19, European Centre for Press and Media Freedom (ECPMF), Free Press Unlimited (FPU), International Press Institute (IPI) şi Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa (OBCT).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.