StiripesurseDiasporaAutorităţile spaniole au prins un moldovean dat în urmărire internaţională

Autorităţile spaniole au prins un moldovean dat în urmărire internaţională

Publicat:

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 30 de ani, a fost reținut de autoritățile din Spania, în urma unui control rutier desfășurat în provincia Alicante. Potrivit presei spaniole, acesta făcea parte dintr-o grupare criminală organizată și era dat în urmărire internațională la solicitarea autorităților din Republica Moldova, fiind vizat într-un dosar de trafic de droguri.

Bărbatul a încercat să inducă în eroare forțele de ordine, prezentând un act de identitate bulgăresc fals. Suspiciunile polițiștilor au fost trezite de declarațiile contradictorii ale acestuia, ceea ce a dus la efectuarea unor verificări suplimentare, transmite rupor.md.

Citeşte şi: Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Buna Vestire – Stiripesurse.md

În urma investigațiilor, s-a stabilit că suspectul utiliza mai multe documente false emise de state ale Uniunii Europene pentru a-și legaliza șederea pe teritoriul Spaniei.

Ancheta a mai arătat că acesta și gruparea din care făcea parte s-au stabilit în Spania în urmă cu aproximativ șase ani.


În prezent, bărbatul se află în arest, fără drept de eliberare pe cauțiune, și urmează să fie extrădat în Republica Moldova. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 15 ani de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Muntele Olimp, tărâmul zeilor greci, la un pas să intre în patrimoniul UNESCO

Muntele Olimp, locul legendar unde grecii antici credeau că se află tronul lui Zeus, este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului...

Preotul a oprit clopotele bisericii după plângerile oamenilor. Localitatea a explodat

Un paroh din Italia a redus la tăcere clopotele unui sat, după plângeri de zgomot. Decizia a stârnit un adevărat „război” local. O biserică din...

Am putea scăpa de microplastice? Plasticul viu, creat să se autodistrugă în doar șase zile

O echipă de cercetători chinezi a creat un „plastic viu” care se descompune complet în doar șase zile, fără să producă microplastice. Materialul este...

Megan Fox a închis gura criticilor cu o singură replică pe Instagram

Megan Fox a răspuns tăios unui urmăritor care i-a criticat pozele în lenjerie intimă. Actrița a folosit ocazia pentru a face și o aluzie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.