StiripesurseDiasporaAutorităţile suedeze, criticate într-un raport oficial pentru modul în care au...

Autorităţile suedeze, criticate într-un raport oficial pentru modul în care au gestionat epidemia în centrele de bătrâni

Publicat:

Un raport oficial publicat marţi critică dur modul de gestionare a epidemiei de coronavirus din primăvară în centrele de bătrâni din Suedia, lovite de un val de decese care a reprezentat aproape jumătate din bilanţul de 6.500 de morţi din ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Într-o ţară care s-a mândrit mult timp cu statul său providenţă, Inspecţia suedeză a serviciilor de sănătate şi sociale (IVO) a constatat “carenţe grave” în tratamentul persoanelor din astfel de centre din toate regiunile din ţară, dezvăluind că unii pacienţi au murit fără niciun examen medical.

Citește și : Poliția germană a întrerupt o înmormântare la care participau 400 de persoane

Aproape 20% dintre cei internaţi în aziluri nu au fost consultaţi în niciun fel, iar în 40% dintre aceste cazuri ei nu au fost nici măcar examinaţi de o infirmieră, lacune inacceptabile chiar şi într-un context de mare epidemie, critică IVO.

Iar în privinţa consultaţiilor, majoritatea s-au făcut prin telefon şi doar 5-7% s-au desfăşurat fizic.


Aproape jumătate din decesele de COVID-19 înregistrate în Suedia au avut loc în centrele de bătrâni, unde majoritatea persoanelor internate au peste 85 de ani, iar un alt sfert a afectat persoane în vârstă monitorizate la domiciliu.

Deşi până acum şi-a apărat în general strategia mai puţin strictă decât în alte părţi de combatere a coronavirusului, guvernul suedez a recunoscut deja după primul val că epidemia a fost prost gestionată în centrele de bătrâni, punând pe seama acestui eşec bilanţul mai ridicat al victimelor în Suedia decât la vecinii săi nordici.

Conform IVO, persoanele internate în aziluri nu au beneficiat de un tratament adecvat nici pentru cazurile confirmate, nici pentru cazurile suspecte de COVID-19.

“Nivelul minim (al îngrijirilor) este pur şi simplu prea scăzut, chiar şi pentru perioada unei pandemii”, a declarat directoarea serviciului de inspecţie, Sofia Wallstrom, într-o conferinţă de presă.

Una din foarte puţinele măsuri obligatorii din strategia suedeză a fost interzicerea vizitelor în centrele de bătrâni începând cu 1 aprilie.

Măsura a fost ridicată la 1 octombrie, însă mai multe oraşe au introdus-o din nou deja, iar guvernul a dat dispoziţii ca ea să poată fi aplicată local.

Citește și : Austria înregistrează un record de decese de coronavirus și anunță când va începe vaccinarea în masă a populației

Suedia se confruntă cu un al doilea val de COVID-19, care a însemnat o înmulţire puternică a cazurilor de la mijlocul lui octombrie şi mai multe sute de morţi în ultimele trei săptămâni.

Conform celui mai recent bilanţ, publicat marţi, în Suedia s-au înregistrat 225.560 de cazuri de coronavirus şi 6.500 de morţi, la o populaţie de 10,3 milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.