StiripesurseDiasporaAutorităţile ucrainene au pus sechestru pe 154 de bunuri mobile şi...

Autorităţile ucrainene au pus sechestru pe 154 de bunuri mobile şi imobiliare ale lui Medvedciuk, aliat al lui Putin

Publicat:

Autorităţile ucrainene au pus sechestru joi pe 154 de bunuri mobile şi imobiliare ale politicianului ucrainean prorus Viktor Medvedciuk, care a fost arestat marţi în urma unei operaţiuni speciale a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), el fiind considerat un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, despre care se spune că ar fi naşul fiicei acestuia, relatează EFE, Ukrinform şi Ukrainska Pravda, potrivit agerpres.

Printre bunurile poprite figurează 26 de autoturisme, 30 de terenuri extravilane, 23 de case, 32 de apartamente, 17 locuri de parcare şi un iaht, conform unor surse apropiate organelor de anchetă.

Citește și : Bolsonaro bagatelizează achiziţia a circa 50.000 de comprimate viagra pentru armată

Anunţul arestării lui Viktor Medvedciuk (67 de ani) a fost făcut marţi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Se aşteaptă ca “informaţii importante” să fie obţinute de la Medvedciuk, inclusiv despre pregătirile şi derularea războiului declanşat de Rusia în Ucraina, după cum au dezvăluit surse apropiate liderului ucrainean.


Zelenski a comunicat despre arestare printr-un mesaj postat pe canalul său Telegram, ilustrat cu o fotografie a lui Medvedciuk, aşezat pe un scaun, cu cătuşe la mâini, îmbrăcat în haine militare şi cu o insignă cu drapelul ucrainean.

Medvedciuk – liderul şi fondatorul partidului prorus “Platforma de opoziţie – Pentru Viaţă” – se afla în arest la domiciliu, prin ordin judecătoresc, dar a fugit la 24 februarie, exact când Rusia şi-a început “operaţiunea militară specială” în Ucraina.

El este acuzat de înaltă trădare pentru dezvăluirea de secrete de stat, derularea de afaceri în peninsula Crimeea anexată de Rusia în 2014, imputându-i-se de asemenea că lucrează pentru Rusia şi are “legături puternice” cu Putin.

Şeful SBU, Ivan Bakanov, a declarat că FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, ex-KGB) a încercat să-l scoată pe Medvedciuk din ţară prin Transnistria, de unde urma să fie transportat la Moscova.

Citește și : Peste 300 de oameni şi-au pierdut viaţa în cele mai grave inundaţii din istoria Africii de Sud

“A fost într-adevăr o operaţiune dificilă şi periculoasă pentru mulţi dintre cei implicaţi, care a durat aproximativ o lună, în condiţii de război”, a afirmat Bakanov într-o intervenţie televizată, dezvăluind că, pentru scoaterea lui Medvedciuk din Ucraina, FSB a recurs la ajutorul unor reprezentanţi ai lumii interlope ucrainene şi, din păcate, chiar la poliţişti ucraineni corupţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.