Ambasada Statelor Unite la Chișinău a emis un nou avertisment pentru cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în SUA, reamintind că depășirea perioadei autorizate de ședere poate atrage consecințe severe, inclusiv impunerea unei interdicții permanente de intrare pe teritoriul american.
Potrivit anunțului, reprezentanții consulari au acces complet la istoricul de imigrare al fiecărui solicitant și pot identifica orice încălcare anterioară a legislației.
„Este responsabilitatea exclusivă a titularului de viză să o utilizeze în conformitate cu scopul și condițiile prevăzute de lege”, subliniază Ambasada SUA.











