StiripesurseExterneAvertismentul lui Lavrov dă fiori întregii lumi: „Ceasul Apocalipsei se apropie...

Avertismentul lui Lavrov dă fiori întregii lumi: „Ceasul Apocalipsei se apropie tot mai mult de miezul nopții”

Publicat:

Serghei Lavrov a declarat, într-o discuție cu cu profesorii și studenții de la Institutul de Relații Internaționale al Ministerului de Externe, că „Ceasul Apocalipsei” se apropie tot mai mult de miezul nopții, transmite oficiosul Kremlinului.
„Securitatea globală este probabil principalul lucru, mai ales în stadiul actual, când faimosul „Ceas al Judecății de Apoi ticăie și se apropie din ce în ce mai mult de miezul nopții, este important să nu lăsăm să se întâmple acest lucru, iar noi suntem angajați activ pentru a ne asigura că nu există nicio catastrofă”, a declarat  oficialul de la Moscova.

Potrivit ministrului, discuția despre amenințarea unui al treilea război mondial a devenit banală, ceea ce este regretabil având în vedere creșterea sentimentului revanșard în Europa Declarațiile lui Lavrov par cel puțin ciudate, în contextul în care mai mulți oficiali ruși sunt cei care au amenințat în mai multe rânduri cu un al treilea război mondial, din cauza armamentului transmis de către țările din Occident către Ucraina.

Citeşte şi: Guvernul Bolojan: de ce ignoră războiul de lângă noi? – Stiripesurse.md

Spre exemplu, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a transmis în mai multe rânduri Statelor Unite să ia în serios avertismentele Rusiei pentru a evita un al Treilea Război Mondial.

„În ceea ce priveşte comentariul lui Trump despre Putin care ‘se joacă cu focul’ şi despre ‘lucruri foarte rele’ cu Rusia: Ştiu doar un singur lucru foarte rău – Al Treilea Război Mondial. Sper că Trump realizează acest lucru”, a mai transmis fostul președinte al Rusiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.