StiripesurseExterneAvertizare de 'căldură extremă' pentru regiuni din Anglia şi Ţara Galilor

Avertizare de ‘căldură extremă’ pentru regiuni din Anglia şi Ţara Galilor

Publicat:

Serviciul de meteorologie din Marea Britanie a emis marţi o avertizare ”amber” (chihlimbar) de ”căldură extremă” valabilă pentru unele regiuni din Anglia şi Ţara Galilor, fără a se întrevedea un răgaz de la vremea călduroasă şi secetoasă care a condus la declanşarea unor incendii, a doborât recorduri de temperatură şi a suprasolicitat infrastructura din această ţară, informează Reuters, potrivit agerpres.

Avertizarea “amber” – situată între codul galben şi cel roşu, potrivit site-ului serviciului de meteorologie Met Office – va fi în vigoare începând de joi până la sfârşitul zilei de duminică, persoanele vulnerabile la căldură extremă putându-se confrunta cu efecte negative asupra sănătăţii.

Citeşte şi: FBI percheziţionează PALATUL lui Trump din Florida – Black News

Temperaturile ar putea atinge vineri 35 de grade Celsius şi chiar 36 de grade Celsius, pe alocuri, sâmbătă.

Avertizarea vine la scurt timp după ce Anglia a înregistrat cea mai aridă lună iulie începând din 1935, când temperaturile au depăşit pentru prima dată 40 de grade Celsius.


Şi alte ţări europene au fost afectate în ultimele săptămâni de un val de căldură, temperaturile depăşind deseori 40 de grade Celsius.

Marea Britanie, care este mai puţin obişnuită cu valori atât de ridicate, a făcut faţă cu greu acestor temperaturi. Canicula din iulie a provocat pene de curent, deteriorarea pistelor de pe aeroporturi, deformarea căilor ferate şi a condus la declanşarea a zeci de incendii la Londra, unde pompierii s-au confruntat cu cea mai aglomerată săptămână de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cea mai mare companie de apă din Marea Britanie, Thames Water, care deserveşte 15 milioane de clienţi din Londra şi din sud-estul Angliei, şi-a anunţat marţi intenţia de a introduce restricţii temporare în următoarele săptămâni ca urmare a temperaturilor caniculare din această săptămână şi a prognozelor pe termen lung referitoare la vremea aridă.

Alte companii de apă au impus deja restricţii, iar supermarketurile au limitat vânzarea grătarelor de unică folosinţă, despre care pompierii au avertizat că pot aprinde cu uşurinţă iarba uscată.

Citeşte şi: Zelenski reaminteşte dezastrul de la Cernobîl – Black News

Serviciile de ambulanţă au primit sute de apeluri de la pacienţi care au acuzat dificultăţi de respiraţie, ameţeli şi stări de leşin.

Avertizarea “amber”, care vine la scurt timp după prima avertizare cod roşu de “căldură extremă” din Marea Britanie, în luna iulie, vizează o mare parte din jumătatea sudică a Angliei şi regiuni din estul Ţării Galilor.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice au făcut ca valul de căldură din iulie să fie de zece ori mai probabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

S-a rupt lanţul de iubire între Trump şi Netanyahu: “Ești complet nebun! Toată lumea te detestă acum”

Președintele SUA a condamnat ferm incursiunea israeliană în Liban, după ce șeful statului israelian a amenințat că va ataca Beirutul dacă Hezbollah nu își...

Franţa îşi menţine sprijinul militar pentru România şi îşi adaptează postura în funcţie de ameninţări

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că securitatea României are "o importanţă extrem de mare" pentru Paris şi a reafirmat angajamentul militar francez pe...

Netanyahu bombardează Libanul și demolează afirmațiile lui Trump

În mai puțin de douăzeci și patru de ore, guvernul israelian a spulberat declarațiile Casei Albe privind un armistițiu în Liban, în special pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.