StiripesurseȘtirile zileiAvioane de luptă chineze dau târcoale Taiwanului. Autoritățile din Taipei sunt...

Avioane de luptă chineze dau târcoale Taiwanului. Autoritățile din Taipei sunt în stare de alertă maximă!

Publicat:

Forţele aeriene taiwaneze au ridicat de la sol duminică aparate de luptă pentru a intercepta avioane chineze care au survolat insula revendicată de Beijing ca parte a teritoriului Republicii Populare Chineze, într-o acţiune denunţată de Ministerul Apărării taiwanez drept o ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii regionale, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

China efectuează aplicaţii denumite exerciţii de ‘încercuire a insulei’ din 2016, anul când Tsai Ing-wen a devenit pentru prima oară preşedinte al Taiwanului.

Citeşte şi: Lista completă a câştigătorilor Oscar 2020

Beijingul consideră că Tsai, realeasă în funcţie luna trecută, doreşte să oficializeze independenţa insulei. Ea consideră că Taiwanul este o ţară independentă numită Republica Chineză, denumirea sa oficială.

Într-un comunicat, Ministerul Apărării taiwanez a anunţat că avioane de vânătoare chineze J-11 şi bombardiere H-6 au survolat canalul Bashi, în sudul Taiwanului, apoi au zburat deasupra Pacificului, înainte de a reveni la baza lor prin strâmtoarea Miyako, situată între insulele japoneze Miyako şi Okinawa, la nord-est de Taiwan.


‘În acest interval de timp, armata naţională a utilizat într-o manieră corespunzătoare avioane de recunoaştere şi forţele de apărare aeriană, conform regulilor de pregătire pentru luptă’, menţionează comunicatul.

Instituţia de apărare de la Taipei a publicat o fotografie cu un F-16 al forţelor aeriene taiwaneze care urmăreşte unul dintre bombardierele chineze H-6. Agenţia de presă oficială taiwaneză menţionează că F-16 ale Taiwanului erau înarmate cu rachete reale de luptă.

‘Misiunile pe lungă distanţă ale Beijingului au impact asupra securităţii şi stabilităţii regionale şi pun în pericol pacea şi bunăstarea comună pentru toate zonele regiunii’, susţine ministerul.

‘Taiwanul şi insula sa sunt părţi sacre şi inalienabile ale Chinei. Patrularea militară de pregătire de luptă a fost o acţiune complet legitimă şi necesară care vizează situaţia actuală din strâmtoarea Taiwanului şi salvgardarea suveranităţii naţionale’, a scris duminică seara organul oficial al Armatei Populare Chineze, care notează că a fost ‘un adevărat exerciţiu de luptă’.

Survolul avioanelor chineze al teritoriului taiwanez intervine în timp ce vicepreşedintele ales al Taiwanului, William Lai, s-a întors dintr-o vizită în SUA, unde a asistat la ‘micul dejun cu rugăciune naţională’, la care preşedintele Donald Trump a susţinut un discurs. China a denunţat această vizită a responsabilului taiwanez la Washington.

Citeşte şi: Europenii devin mai sceptici faţă de capacitatea NATO în raport cu Rusia

Relaţiile între Taipei şi Beijing s-au deteriorat şi mai mult în ultimele săptămâni pe fondul epidemiei declanşate de noul coronavirus în China, Taiwanul acuzând Beijingul că îl împiedică să acceadă la toate informaţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sau să asiste la reuniunile OMS.

Taiwanul nu este membru al OMS din cauza obiecţiilor formulate de China, care insistă că insula autonomă, una dintre cele mai dinamice democraţii din regiune, este doar o provincie chineză ale cărei interese în domeniul sănătăţii sunt reprezentate în mod adecvat de Beijing, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Adio aer condiționat! S-a inventat cărămida care reduce temperatura cu până la 9 grade

Fără aer condiționat, fără prize, fără gaze. Doi studenți elvețieni au creat o cărămidă din teracotă care răcește aerul cu 9 grade folosind doar...

Decizie controversată în Sardinia: cei între 10 și 65 de ani nu mai au voie cu umbrele pe plajă

Autoritățile locale din Villasimìus, în Sardinia, au introdus reguli noi pe plaja Punta Molentis, în cadrul unui plan de protejare a mediului. Potrivit noilor măsuri,...

Dincolo de gazon: știința care definește terenurile de fotbal perfecte

Terenurile pe care se vor disputa meciurile de la Cupa Mondială FIFA 2026 sunt rezultatul unui proces complex care combină agricultura, ingineria și tehnologia. Specialiștii...

Cum vor cercetătorii să apere Pământul de furtunile solare

O echipă de cercetători din Statele Unite propune dezvoltarea unui sistem capabil să reducă impactul furtunilor solare puternice asupra Pământului. Proiectul, denumit „StormWall”, ar folosi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.