StiripesurseȘtirile zileiUn avion militar de transport s-a prăbuşit în Republica Democratică Congo,...

Un avion militar de transport s-a prăbuşit în Republica Democratică Congo, provocând moartea câtorva zeci de persoane

Publicat:

Un avion de transport Antonov al armatei congoleze s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţă la circa 100 de kilometri vest de capitala Kinshasa, provocând moartea “câtorva zeci” de persoane, relatează AFP. 

Avionul, care tocmai decolase în direcţia Kivu (est), transporta “câteva zeci de persoane”, potrivit unei surse aeroportuare sub rezerva anonimatului, şi s-a prăbuşit în comuna N’sele, la aproximativ 100 de kilometri de centrul capitalei congoleze.

“Nu există supravieţuitori”, a informat o sursă oficială aflată la faţa locului.

Avionul, pilotat de un echipaj rus, transporta “două vehicule şi muniţii”, precum şi personal militar, potrivit unei surse din cadrul armatei, care a precizat că la bordul aparatului, care decolase de pe aeroportul Ndolo, din centrul capitalei, se aflau între “20 şi 30 de persoane”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Presa ucraineană, despre drona doborâtă în Buzău: A pătruns cel mai adânc în spațiul aerian al României. Rusia ataca Odesa în acel moment

Publicația ucraineană Kiev Post scrie că drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în județul Buzău a pătruns mult mai...

Noi instrumente pentru digitalizarea mai rapidă a serviciilor publice

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a prezentat vineri, 24 iulie, un nou set de instrumente tehnice destinate dezvoltatorilor software, care au scopul de a...

50 de milioane de euro pentru modernizarea școlilor-model

Mai multe școli moderne și condiții mai bune pentru elevi. 20 de instituții de învățământ vor fi renovate și dotate cu echipamente noi printr-un...

Moldova va găzdui o Conferință internațională dedicată convergenței europene

Experți internaționali, decidenți și cercetători se vor reuni la Chișinău în cadrul unei conferințe internaționale, pentru a discuta despre interacțiunea dintre sustenabilitatea fiscală și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.