StiripesurseȘtirile zileiAvionul cu alertă de bombă la bord a aterizat în siguranţă

Avionul cu alertă de bombă la bord a aterizat în siguranţă

Publicat:

Toţi pasagerii şi membrii echipajului avionului companiei aeriene low-cost singaporeze Scoot nevoit să revină joi pe aeroportul de decolare în urma unei alerte de securitate privind prezenţa unei bombe la bordul aeronavei au fost debarcaţi în siguranţă, a anunţat poliţia singaporeză, citată de Reuters şi Xinhua, potrivit agerpres.

De asemenea, poliţia a precizat că după verificarea avionului şi a bagajelor a trei pasageri – persoana care a anunţat prezenţa bombei şi doi companioni – nu a fost identificată nicio ameninţare.

Citeşte şi: Cadou de Paşte. SUA pregătesc sancţiuni dure pentru oligarhii ruşi

Două avioane militare F-15SG au răspuns apelului pilotului aparatului de zbor ce efectua zborul TR634 între Singapore şi oraşul thailandez Hat Yai şi au escortat avionul civil din zona Mării Chinei de Sud înapoi către aeroportul Changi, a declarat ministrul singaporez al apărării, Ng Eng Hen.

”Pentru piloţii Forţelor aeriene singaporeze, care sunt la datorie 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, orice ameninţare este considerată reală până la proba contrarie”, a adăugat oficialul singaporez pe pagina sa de Facebook.


Compania aeriană Scoot a declarat că toţi cei 173 de pasageri şi şase membri ai avionului, un model Airbus A320, sunt în siguranţă şi că zborul TR634 a fost reprogramat pentru joi seara.

Citeşte şi: Un avion militar s-a prăbuşit în Coreea de Sud 

Autorităţile aeroportuare din Singapore au anunţat că au mobilizat resurse la sol pentru a ajuta la finalizarea anchetei poliţiei în legătură cu acest incident.

Avionul decolase de pe aeroportul singaporez Changi joi, la ora locală 13:20 (05:20 GMT), iar compania aeriană Scoot a anunţat că aeronava a revenit în siguranţă la Singapore la 15:23 (07:23 GMT).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.