StiripesurseJustiţieAvocata lui Roman Babuţchi: Sistemul judiciar din Moldova este selectiv

Avocata lui Roman Babuţchi: Sistemul judiciar din Moldova este selectiv

Publicat:

Oxana Ivanov, avocata lui Roman Babuţchi, soțul femeii care a decedat în ianuarie în timpul unei proceduri de înfrumusețare, a criticat sistemul judiciar din Republica Moldova, afirmând că acesta este „selectiv”. Comentariile sale au fost făcute în contextul unei declarații recente a ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, care a susținut că „legea nu contează, ea poate fi modificată de 100 de ori”.

Ivanov a declarat că astfel de afirmații sunt „periculoase” și subliniază pericolele pe care le implică pentru independența justiției. „Dacă mă refer la cazul decesului Mona Lisa și la experiența pe care o am acum, observ o justiție selectivă. Este extrem de grav ca un ministru al justiției să spună că legea nu contează, pentru că poate fi schimbată. Aceasta subminează statul de drept și încrederea publicului în sistemul juridic”, a afirmat avocatul.

Ivanov a adăugat că legea reprezintă fundamentul unei societăți democratice și că modificările acesteia trebuie făcute într-un proces constituțional și legitim. Potrivit avocatei, declarațiile ministrului Justiției pot duce la abuzuri și insecuritate juridică, afectând grav independența justiției și drepturile cetățenilor.

Amintim că, pe 16 februarie, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat într-un interviu la TV8 că „legea nu contează, ea poate fi modificată de 100 de ori. Contează modul de implementare și de aplicare”, în contextul discuțiilor despre proiectul de lege pentru crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De acum înainte vei ști cine revine să îți vadă poveștile pe Instagram

O funcție cerută de mulți utilizatori devine realitate pe Instagram. Prin noul abonament Instagram Plus, platforma le oferă acces la informații suplimentare despre povești,...

15 iunie: Ziua internaţională a energiei eoliene

Ziua internaţională a energiei eoliene se marchează la 15 iunie, cu scopul de a promova acest tip de energie, puterea şi posibilităţile pe care...

Evenimentele Zilei de 15 iunie în Istorie

15 iunie este a 166-a zi a calendarului gregorian și ziua a 167-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 15 iunie (BOR) Sfântul Prooroc Amos; Sfântul...

Horoscop 15 iunie 2026

Oportunităţi profesionale, negocieri importante şi schimbări benefice pentru mai multe zodii. Gemenii sunt plini de idei inovatoare, Leii pot transforma o discuţie într-o şansă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.