StiripesurseDiasporaAvocatul CJUE pledează în disputa pe care CE o are cu...

Avocatul CJUE pledează în disputa pe care CE o are cu Ungaria, Polonia şi Cehia

Publicat:

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) organizează joi o importantă audiere în care avocatul general al instanţei europene îşi va exprima opinia în disputa dintre Comisia Europeană, pe de o parte, şi Ungaria, Polonia şi Cehia, pe de altă parte, în legătură cu sistemul de distribuire a refugiaţilor între statele membre pe baza unor cote, transmite dpa, potrivit agerpres.

În perioada de vârf a crizei migranţilor din 2015, Uniunea Europeană a convenit un program temporar privind relocarea de urgenţă a unor refugiaţi din Italia şi Grecia.

Citeşte şi: Tragedie în Pakistan. 65 de oameni AU ARS de VII într-un tren – VIDEO

Fiecărui stat membru i-a fost alocat o cotă de solicitanţi de azil, dintre care mulţi proveneau din Siria, ţară devastată de război. Încă de la început, Budapesta, Varşovia şi Praga s-au opus acestui mecanism.

La începutul lui decembrie 2017, Comisia Europeană a decis trimiterea Ungariei, a Poloniei şi a Republicii Cehe în faţa CJUE pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile în calitate de state membre ale UE în ceea ce priveşte primirea de refugiaţi.


Vezi şi: PRIMELE IMAGINI cu operaţiunea care a dus la eliminarea lui Abu Bakr al-Baghdadi

Conform cifrelor disponibile la 1 decembrie 2017, Republica Cehă a promis că primeşte 50 de persoane şi în realitate a preluat 12 persoane provenite din Grecia. Polonia promisese să preia 100 de refugiaţi, dar niciunul nu a fost primit.

În cazul în care CJUE dă dreptate Comisiei Europene, atunci cele trei ţări ar putea fi obligate la plata unor amenzi drastice. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.