StiripesurseExterneAxios: SUA și Iranul au ajuns la un acord preliminar. Trump...

Axios: SUA și Iranul au ajuns la un acord preliminar. Trump trebuie să decidă dacă îl aprobă

Publicat:

Președintele american Donald Trump analizează un acord preliminar negociat între SUA și Iran, care ar putea extinde armistițiul pentru 60 de zile și ar deschide negocieri privind programul nuclear iranian.

Potrivit Axios, documentul a fost deja convenit de negociatori, însă mai are nevoie de aprobarea finală a lui Trump și de acceptul oficial al Teheranului, potrivit stiripesurse.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Planul ar prevedea redeschiderea completă a strâmtorii Ormuz pentru transportul comercial, eliminarea minelor maritime plasate de Iran și discuții privind relaxarea sancțiunilor și deblocarea unor active iraniene înghețate.

În paralel, The Guardian scrie că proiectul a fost deja prezentat Israelului și altor aliați ai Washingtonului, însă forma actuală este considerată dificil de acceptat de către guvernul israelian.


Memorandum pe 60 de zile și negocieri nucleare

SUA și Iranul au convenit asupra unui memorandum de înțelegere care ar urma să prelungească armistițiul pentru 60 de zile și să deschidă negocieri privind programul nuclear iranian. Dacă documentul va fi aprobat, acesta ar reprezenta cea mai importantă realizare diplomatică de la începutul conflictului.

Acordul ar include redeschiderea strâmtorii Ormuz, revenirea traficului maritim la nivelurile dinaintea războiului și obligația Iranului de a elimina toate minele maritime în termen de 30 de zile. În schimb, Washingtonul ar accepta să discute relaxarea sancțiunilor și deblocarea unor fonduri iraniene.

Proiectul mai prevede discuții despre stocurile de uraniu puternic îmbogățit ale Iranului, o suspendare temporară a îmbogățirii suplimentare și monitorizarea de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). China ar insista ca orice acord final să fie aprobat și de Consiliul de Securitate al ONU.

Forma actuală a acordului este considerată dificil de acceptat de către Israel

The Guardian notează că actuala variantă a înțelegerii este considerată „profund inacceptabilă” de Israel, deoarece amână asumarea unor angajamente nucleare ferme de către Iran și leagă armistițiul și de situația din Liban.

În același timp, Axios scrie că discuția dintre Trump și Netanyahu pe tema acordului cu Iranul a fost tensionată.

Noi confruntări în strâmtoarea Ormuz

Deși negocierile continuă, situația din teren rămâne extrem de fragilă. Iranul a lansat în ultimele zile drone împotriva unei nave comerciale în strâmtoarea Ormuz, iar armata americană le-a interceptat.

Reuters scrie că Iranul a atacat și o bază militară americană din Kuweit, după loviturile lansate anterior de SUA asupra unor ținte iraniene. În paralel, Gardienii Revoluției Islamice au anunțat că toate navele comerciale trebuie să ceară permisiune pentru traversarea strâmtorii.

Iranul încearcă inclusiv un acord separat cu Oman privind introducerea unor taxe pentru „servicii de navigație” în strâmtoarea Ormuz. Trump a reacționat amenințând că va „spulbera” Omanul dacă Muscatul acceptă o astfel de înțelegere cu Teheranul.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Trump: Iranul încearcă să tragă de timp

Într-o reuniune cu oficiali americani, Trump a acuzat Iranul că încearcă să amâne semnarea unui acord până după alegerile din SUA, sperând la condiții mai avantajoase. „Cred că încearcă să mă aștepte până la midterms”, a spus liderul de la Casa Albă, citat de The Guardian.

Totuși, Axios susține că administrația americană consideră că există facțiuni în interiorul regimului iranian care împing spre un compromis și spre o detensionare rapidă a conflictului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.