StiripesurseDiasporaAZD1222, dezvoltat de AstraZeneca şi Oxford, primul vaccin anti-COVID cu rezultate...

AZD1222, dezvoltat de AstraZeneca şi Oxford, primul vaccin anti-COVID cu rezultate validate de o revistă ştiinţifică

Publicat:

AZD1222, dezvoltat de compania farmaceutică AstraZeneca şi Universitatea Oxford împotriva maladiei COVID-19, a devenit marţi primul vaccin din lume ale cărui rezultate de eficienţă au fost validate de o revistă ştiinţifică, The Lancet, informează AFP, DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

Publicarea acestor rezultate, ce au fost analizate de cercetători independenţi, confirmă faptul că vaccinul menţionat are o eficienţă medie de 70%, în conformitate cu anunţul făcut de compania AstraZeneca pe 23 noiembrie.

Citește și : Hackerii ruşi sunt bănuiţi că au atacat cibernetic Storting-ul norvegian

“Vaccinul AZD1222 are o eficienţă de aproximativ 70%”, au declarat cercetătorul Andrew Pollard şi echipa lui într-un articol publicat marţi în The Lancet, confirmând informaţiile comunicate de compania farmaceutică la sfârşitul lunii noiembrie.

Studiul din The Lancet arată că vaccinul AstraZeneca-Oxford este în general sigur, întrucât doar trei dintre cei 24.000 de voluntari au dezvoltat efecte secundare severe într-o perioadă de trei luni şi jumătate de monitorizare, deşi cercetătorii nu sunt siguri că efectele secundare au fost cauzate de acest vaccin.


Eficienţa vaccinului a depins de posibilitatea ca voluntarii să primească două doze complete – conform cerinţelor – sau dacă au făcut parte dintr-un grup care a primit în mod accidental doar o jumătate de doză la prima inoculare.

Potrivit Reuters, studiul publicat în The Lancet arată că eficienţa vaccinului a fost de 62% pentru participanţii care au primit două doze complete şi de 90% pentru un subgrup mai mic, ai cărui membri au primit o jumătate de doză, apoi o doză completă.

Însă ambele grupuri au inclus un număr mic de voluntari cu vârste de peste 55 de ani, aşadar specialiştilor le este dificil să se pronunţe asupra eficienţei vaccinului la persoanele vârstnice, deosebit de expuse în faţa riscului de a dezvolta forme severe de COVID-19.

Eficienţa totală a fost calculată la 70,4%, conform datelor publicate marţi. Acest procent este peste pragul minim de 50% cerut de Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) în vederea aprobării unui vaccin.

Totodată, oamenii de ştiinţă nu au putut să confirme durata pentru care vaccinul AstraZeneca-Oxford asigură imunitate împotriva noului coronavirus.

Vaccinul AstraZeneca-Oxford se bazează pe o formă slăbită a virusului răcelii la cimpanzei şi conţine fragmente de proteine din structura externă a virusului SARS-CoV-2.

Citește și : Atena acuză Turcia că SPONSORIZEAZĂ traficul de migranţi

Vaccinul stimulează organismul uman să sintetizeze anticorpi împotriva noului coronavirus şi să producă celule T, ambele fiind elemente importante ale reacţiei imunitare.

Numeroase ţări din lumea întreagă au comandat miliarde de doze de vaccin AstraZeneca-Oxford, care a fost testat în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.