StiripesurseSocialBălțenii, în așteptarea categoriilor de vulnerabilitate la compensațiile din partea statului

Bălțenii, în așteptarea categoriilor de vulnerabilitate la compensațiile din partea statului

Publicat:

Locuitorii municipiului Bălți sunt în așteptarea categoriilor de vulnerabilitate la compensațiile din partea statului la agentul termic și energetic. Chiar dacă în acest an, bugetul este mai mic, bălțenii speră că vor avea măcar aceeași compensație ca și anul trecut.

„Cum a fost și anul trecut o să fie foarte bine. Da a fost și două mii și ceva, a fost până la 2.600 cred a fost compensația”, a spus un locuitor din Bălți.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

„Eu sunt mulțumit de compensație da mai bine nici nu era compensație, mai bine erau prețurile mai mici. – Anul acesta ce așteptări aveți? Vedem ce prețuri vor fi la gaz, ce compensație o să fie, până când prețurile acelea care sunt, nu știu dacă ne satisfac pe toți”, a spus un alt locuitor al orașului.

Pentru a depune cereri, mulți bălțeni care nu au putut să o facă online au apelat la specialiștii din cadrul Ghișeului Unic din Bălți, lucru care a îngreunat procesul pentru mulți, formându-se cozi.


Întrebat de Tvn.md, dacă va fi prelungit termenul Ministrul Muncii și Protecției Sociale a declarat că data nu se va schimba, însă pentru a soluționa problema un grup mobil de angajați ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale a ajuns la Bălți pentru a accelera procesul de recepționare a cererilor pentru acordarea compensațiilor.

„Noi am purtat discuții cu colegii noștri din municipiul Bălți, încercăm să găsim soluții să fortificăm capacitățile de acolo să reușim în timp. Data de 25 noiembrie nu va fi schimbată, ea nu poate fi schimbată. Noi o să încercăm să susținem fiecare cetățean, după care vom face o investigație de ce ne-am pomenit într-o asemenea situație”, a spus Buzu.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

De la începutul înregistrării, peste 701.000 de persoane, au depus cereri pe platforma compensatii.gov.md, pentru a beneficia de facturi mai mici la energie, în perioada rece a anului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.